Un caz uimitor si bine documentat este cel al unui yoghin indian, care, in 1838, s-a lasat ingropat de viu, petrecind sase saptamini sub pamint inainte de a fi exhumat si readus in simtiri. Barbatul, pe nume Haridas, era un supus al maharajahului Runjeet Sing, iar experimentul a fost urmarit de mai multi straini, printre care consulul britanic la Lahore (astazi in Pakistan), comandantul regimentului britanic din oras si un medic european.
Yoghinul avea de indeplinit un ritual intreg inainte de a purcede la asa o experienta. In zilele dinaintea “inhumarii” el nu s-a hranit decit cu lapte. In ziua cu pricina nu a mincat nimic, dar s-a supus unui ritual de purificare (dhauti) ce consta din inghitirea unei lungi bucati de stofa, ce avea rolul de a absorbi toate secretiile din stomac inainte de a fi trasa afara. Odata indeplinit ritualul, s-a stins din viata, creierul oprind functionarea inimii si plaminilor. Toate orificiile corpului au fost sigilate cu ceara, in afara de gura; tractul respirator a fost blocat prin impingerea limbii pe git. Corpul sau gol a fost infasurat intr-o pinza, pe care maharajul si-a pus sigiliul, si apoi zavorit intr-un cufar. Cutia de lemn a fost ingropata in pamintul dintr-un pavilion, de asemenea ferecat cu lacate si pazit zi si noapte de soldatii stapinului locurilor. Ca masura de precautie, maharajahul a decis sa verifice inopinat starea lui Haridas, poruncind sa fie dezgropat in doua rinduri. In ambele dati, yoghinul a fost gasit intocmai cum fusese ingropat.
La capatul celor 40 de zile, Haridas a fost scos din mormint. Medicul a constatat ca nu se simte nici urma de puls, iar corpul era rece, cu exceptia crestetului, unde se simtea o anumita caldura, scria in memoriile sale Claude Wade, reprezentantul britanic la curtea maharajahului. Trupul a fost spalat cu apa calda, ceara indepartata, iar fruntea unsa cu un unguent incalzit. Cel mai greu a fost sa i se aduca limba la pozitia normala, aceasta fiind foarte rigida. Toata aceasta procedura a durat circa doua ore, la capatul carora Haridas a inceput sa-i recunoasca pe cei din jur si sa converseze cu ei, cu o voce slaba, ca a unui bolnav. “Acum ma crezi?”, a intrebat el dind cu ochii de Ranjeet Sing. Spre marea mirare a oficialitatilor prezente, omul nu era deloc bucuros ca a fost readus la viata. Dimpotriva, el le-a spus ca se simtea foarte bine in transa, mintea sa fiind bintuita de vise extraordinar de frumoase.
Senzationala performanta a yoghinului din Lahore a fost relatata pe larg de ziarele colonistilor britanici din India, care au publicat si marturiile oficialilor europeni. Declaratiile acestora din urma aveau rolul de a da credibilitate povestii in rindurile britanicilor, insa pentru Haridas ceea ce conta mai mult era parerea maharajahului, care nu ar fi ezitat nici o clipa sa-i curme de-adevaratelea viata in caz ca ajungea sa suspecteze ca supusul sau a indraznit sa-i joace o farsa.
Practica ingropatului de viu era in secolele trecute destul de raspindita printre oamenii sfinti indieni, insa in ultimele decenii autoritatile au pornit o campanie de interzicere a acestor experiente, motivul fiind numarul mare de decese cauzate de lipsa de pregatire adecvata a celor care incearca sa-si dovedeasca puterile in acest mod. Astazi, astfel de tentative se mai produc doar sporadic, insa perioada petrecuta sub pamint e scurta, de ordinul zilelor, iar cel care se ingroapa are totusi la dispozitie o cale de aerisire pentru a nu se sufoca.
Tradus
Articolele si materialele de pe acest site pot fi preluate si publicate pe alte site-uri dar numai cu specificarea sursei si adaugarea unui link catre www.esoterism.ro
