Poate ca te-ai trezit incruntat azi! Poate ca ceva te deranjeaza, ceva te supara, te irita...
Poate ca ai o problema de viata care te tine agatat cu inima si cu mintea de ea. Ai vrea sa te simti bine, dar crezi ca altceva, de dincolo de tine, te-a inconjurat, te-a prins ca intr-o chinga robusta si te tine acolo impotriva vointei sau a dorintei tale. Esti constient de lipsa ta de libertate in raport cu aceasta situatie. Poate ca mergi cu masina, or stai in biroul tau, or te caznesti sa adormi, dar iritarea, problema se tine dupa tine... Gind dupa gind, imagine dupa imagine se tes in launtrul tau ca niste masini pe strazile aglomerate. Ce-i de facut? Cum sa te eliberezi, cum sa iesi din aceasta zbatere interioara, cum sa muti mintea si inima ta de la incruntare si frica la detasare, armonie si eliberare de griji? Mai intii, fii constient de cel care "tine" mintea si inima in starea aceasta. Deschide ochii, ascute urechile, fii constient...
Tu esti acela care te-ai inchis in iritare, enervare, tristete, frica sau orice altceva traiesti. Daca te uiti bine de jur imprejur, in realitatea ta prezenta nu este... nicio problema. Fii atent unde-i problema! In tine... In mintea ta... Poate ai sa spui: "Da, dar un om apropiat nu se simte prea bine si aceasta este problema mea. De aceea sint atit de iritat, de suparat, de strivit de griji"... Dar, daca te-ai intreba: "Cu ce il ajut pe omul iubit sau pe fiinta apropiata atunci cind sint in starea aceasta? Ce fel de ajutor ii dau acestui om si in ce fel ma ajut pe mine insumi"? Ce raspuns ti-ai da? Ajuta pe cineva ingrijorarea ta? Nu... Confirma plinsul tau faptul ca iubesti mai mult? Nu... Este iritarea ta un semn de dragoste? Nu... Sint gindurile tale de frica un semn ca rezolvarea problemelor este aproape? Nu... Si atunci, daca nici macar ratiunea nu-ti spune "da, cind suferi si te ingrijorezi tu iubesti mai mult si pui umarul la rezolvarea problemei", pentru ce tii la tine aceasta stare?
Daca tu te simti rau acum, cel pe care vrei sa-l ajuti nu se va simti mai bine. Nu i se vor rezolva problemele. Durerile. Nu i se vor sterge lacrimile. Nu va primi un premiu pentru ca tu suferi. Daca te ingrijorezi pentru tine insuti, de asemenea nu vei primi un cec de zece mii de dolari si nici nu te vor aplauda multimile, nu ti se va ridica o statuie si nu se vor apleca oamenii in fata ta ca in fata unui rege. Desigur, daca vrei sa fii iritat, suparat, ingrijorat si nervos, esti liber sa alegi aceste stari. Esti liber sa simti ce vrei. Niciodata nu te poate convinge altcineva sa fii altfel decit alegi tu insuti. Fii constient, insa; cine este cel care alege? Cine este acela care iubeste palpabilul si ratiunea, dar iese din ele de indata ce alege sa nu inteleaga "cine alege"? Tu alegi ce vrei sa simti. Fii constient de "cine este alegatorul"? Cine simte ce simte, cine gindeste ce gindeste... Daca esti constient, vei sti ca ingrijorarea nu ajuta pe nimeni si atunci poti alege sa te simti mai bine. Si azi, si miine. Si vei fi mai concentrat, mai prezent acum si aici.
Toti pentru unul
Toti marii intelepti ne spun ca, la nivelul sufletului, noi toti sintem "unul". Ca urmare, adevarata noastra comunicare nu are loc atit prin limbajul verbal, nu este un proces strict fizic, cit unul pe care noi il traducem prin intermediul simturilor si il transmutam in limbaj vorbit, in gesturi, in intimplari si in evenimente. Comunicarea telepatica pe care o experimentam cu totii, indiferent daca sintem savanti, gunoieri, muncitori, intelepti sau politicieni, este o confirmare a existentei unei "puteri" care transcede simturile, obiectele, spatiul si chiar timpul... Ceea ce facem in lumea materiala este un fel in care traducem ceea ce se intimpla in lumea subtila (lumea energiei). Aceasta unitate a sufletelor functioneaza - fie ca vrem sau nu vrem, fie ca sintem constienti sau nu, fie ca intelegem sau nu. Ea aduce in lumea experientei numita realitate evenimentele si reactiile noastre la evenimente. Unitatea care se regaseste in intregul Univers face ca totul, absolut totul sa fie "potrivit si perfect". Ea face ca tot ce se intimpla sa vina in sprijinul echilibrului necesar vietii individuale, dar si colective.
Privind lucrurile prin prisma echilibrului necesar "intregului", vom intelege ca fiecare dintre noi este ca o celula care lucreaza pentru intregul corp. Celula lucreaza - dupa cum stim - intr-un mod extraordinar de inteligent. Si noi, se pare, lucram la fel de inteligent, chiar daca avem alte criterii de a defini inteligenta in planul fizic. Practic, la nivelul cel mai profund al fiintei, noi toti sintem foarte inteligenti. Noi toti raspundem cu iubire si compasiune, noi toti lucram pentru noi insine si pentru ceilalti, ca si celulele. Perfectiunea si frumusetea vietii nu este intotdeauna perceputa de noi ca atare. Dar, daca am alege sa ne schimbam perceptia, am alege sa ne schimbam si realitatea.
Daca am percepe evenimentele din planul fizic al experientei ca pe raspunsuri inteligente, intotdeauna venite sa sprijine intregul, am genera schimbarea experientelor noastre si am atinge un nivel nou de intelegere a ceea ce este, de fapt, frumusetea si iubirea. Am vedea Universul existentei noastre ca pe o expresie minunata a divinului, ca pe o expresie a iubirii si a compasiunii sale, care se revarsa in mod desavirsit asupra tuturor. Ceea ce percepem a fi suferinta, pierderea, tristetea, vinovatia si judecata s-ar disipa intr-un ocean de intelegere si intelepciune, de acceptare si lumina. Caci, in intunericul experientei este ceea ce nu ne acceptam noua insine, iar in suferinta este ceea ce nu iubim la noi insine. Sint lucrurile de care ne este frica si cele despre care credem ca nu sint bune. Viata ne arata, insa, in fiecare zi ca putem alege sa percepem diferit pentru a trai diferit. Ca putem alege sa intelegem, in loc sa suferim. Putem alege sa acceptam viata ca pe un dar si nu ca pe-o povara sau o obligatie. Putem alege sa ne fie bine cind ceva ne lipseste, in loc sa ne simtim rau. Alegerea ne apartine si ea ne creeaza evenimentele ce vor veni.
Nici o explicatie
Viata fara dragoste este ca pomul fara apa. Mai intii pare ca nu i se intimpla nimic rau unui pom neudat. Apoi, frunzele incep sa i se ofileasca, sa se albeasca, sa imbatrineasca.
Chiar o biata ramura imbatrineste fara apa. Asa si copilul, si adultul, si batrinul. Ofilirea in plan uman urmeaza cai ceva mai subtile decit aceea a copacului. Natura imbratrineste si se pierde pe sine in mod limpede, in etape clare. Omul, insa, se ofileste subtil, fara ca el insusi sa-si inteleaga ofilirea. El nu moare fara dragoste, dar nici nu traieste. Nu dispare in neant si nu se imprastie ca cenunsa, printre vinturi, dar nici nu da rod.
Dragostea este o apa buna pentru suflet si, pentru ca sufletul nu apare ca luna pe cer, nici nu se vede in virful dealului, ca orizontul, ne vine greu sa observam etapele ofilirii sau pe acelea ale inforirii. Omul se ofileste prin neintelegerea vietii sale si infloreste prin trairea ei.
Un om fara de flori bintuie pe strazi laturalnice, in speranta ca merge pe arterele principale. Ceea ce te tine in viata atunci cind sufletul tau este ca o roca inghetata este mult mai mult speranta in dragoste, decit dragostea insasi. Speranta singura izbuteste, inca, sa tina loc de izvor pentru sufletul uman aflat in paragina, speranta te ajuta sa crezi ca miine nu te va mai durea spatele, capul, ca viata, familia, iluzia si orice altceva se clatina pe linga tine au sanse sa se reconstruiasca.
Puterea lumii se piteste in speranta, mai mult decit in dragoste. Speranta te duce cu mintea in viitor, pe cind dragostea te solicita acum. Ea te vrea acum, aici, cit mai repede si mai aproape. Setea de dragoste este fierbinte, pe cind speranta in dragoste amina momentul manifestarii, al alergarii, al tinerii de mina, al bucuriei. Pare mai usor sa speri ca te vei bucura, decit sa te bucuri si mai simplu sa speri ca va fi buna dragostea, decit sa-i gusti esenta.
De dragoste ne este frica tocmai pentru ca ne cheama acum si pentru ca in prezentul ei pare a se piti mereu un pericol. O iluzie. Un labirint. Omul se teme de pierderea propriei vieti prin iubire, fara a sti ca prin ea, numai prin ea viata izbindeste... Puterea iubirii ne face sa ne uitam spre ea cu ochii inspaimintati, ca la o cometa venita sa zdrobeasca viata pe pamint. Am ajuns sa iubim masinile si casele mai mult decit un om, sa ni se para ca iubim mintea sau desuu-rile, picioarele sau sinii unei iubite si aceasta pentru ca ne sperie sa recunoastem ca iubirea nu are nici un criteriu de identificare a celui iubit. Nu iubesti pentru ca cineva este mic sau mare, batrin sau tinar, frumos sau bogat. Iubesti, pur si simplu. N-are a face asta cu nimic din afara, cu nici un acaret, cu nici o imagine, cu nici un fundament.
Faptul ca iubim fara fundament sperie atit de tare incit omul fuge. Omul are nevoie de apa, ii este sete, se ofileste fara dragoste, dar el cauta ceva logic aici. Ceva concret, palpabil. Un cont in banca, o explicatie, cit de mica. Si, daca nu gaseste niciuna, isi pune picioarele in functiune si o ia la sanatoasa. Pentru el este de neinteles iubirea fara logica. Si, in cautarea unei explicatii, te ofilesti, fiindca viata insasi n-are nici o explicatie. Este, pur si simplu.
Articolele si materialele de pe acest site pot fi preluate si publicate pe alte site-uri dar numai cu specificarea sursei si adaugarea unui link catre www.esoterism.ro
