esoterism.ro
site de esoterism, metafizica si astrologie

 
Metafizica
Astrologie
Articole diverse
Comunicari
Consultatii
Modalitati plata
Servicii online
Oracol Sabian
Linkuri
Despre mine
English version
Angels
Astrology
Dictionnary
Energetic Healing
Legends
Lost Civilizations
Magic
Metaphysics
Mysteries
Natural Therapies
Recommendations
Religion
Sabian Oracle
Science
Secret Societies
Spiritual Beings
Spiritual Paths
Traditions
UFO and Aliens


Siriusienii

Siriusienii




Cartea legii face trimitere la Marea Piramida prin linia inclinata la un unghi de 26º, dar si la Sfinx, prin anagrama zeitei Bast. Sa revenim asadar la cele doua minuni ale lumii antice si la Cairo, orasul lui Marte. Am demonstrat deja ca Egiptul, la fel ca atatea alte civilizatii antice, si-a adus tributul planetei Marte. A existat insa un corp ceresc chiar mai important decat aceasta planeta, si anume steaua Sirius.



Egiptenii si-au bazat intregul calendar pe miscarile acestei stele sacre, cea mai stralucitoare de pe firmamentul nostru. Am afirmat mai devreme ca Marea Piramida a fost astfel construita incat sa permita luminii lui Sirius sa intre prin deschizatura care duce la Camera Reginei intr-un anumit moment al anului. Textele ezoterice indica faptul ca scopul era ca lumina stelei sa straluceasca asupra unui initiat in timpul unui ritual. Daca egiptenii erau atat de fascinati de Sirius, rezulta de la sine ca stravechea civilizatie de pe Marte trebuie sa fi avut aceeasi devotiune fata de aceasta stea. Se crede chiar ca formele geometrice de pe planeta Marte au fost construite in semn de devotiune fata de Sirius.



Potrivit unei anumite legende, fata de pe Marte a fost construita in onoarea zeului (sau logosului) solar Sukon. Siriusienii s-au stabilit pe Marte cu permisiunea acestuia. Un alt nume al zeului era Set sau Seth. Motivul pentru care siriusienii s-au stabilit pe Marte era legat de faptul ca la acea vreme, planeta se afla pe orbita-leagan al vietii. Cele 720 de zile cat dura rotatia completa in jurul soarelui asigurau conditii meteorologice optime, care permiteau stabilirea unei civilizatii.



Am aratat in Proiectul Montauk ca cei care au asigurat scaunul necesar pentru experimentele asupra timpului au fost siriusienii. Un anume domn X m-a contactat si mi-a spus ca a fost implicat in negocierile pentru obtinerea scaunului. Tot el mi-a povestit si de capacitatea lui Crowley de a manipula timpul, fiind prima persoana care mi-a sugerat ca atat Experimentul Philadelphia cat si Proiectul Montauk au fost efectele magiei lui Crowley.



Acest lucru pare de-a dreptul ironic, daca ne gandim la conexiunile secrete ale lui Crowley. Acesta a fost implicat nu doar in OTO, ci si intr-o societate secreta numita Argentum Astrum, sau Ordinul Stelei de Argint. „Steaua de Argint” se referea la Sirius, cea mai stralucitoare stea de pe cer si cea care detinea pozitia cheie in stravechea constelatie a Phoenixului. Asirienii si fenicienii si-au tras numele de la aceasta stea.



Crowley a afirmat ca cei care faceau parte din Ordinul Stelei de Argint erau chiar Iluminatii. Corespondentele merg insa si mai departe. Esenta magiei sale era inspirata de siriusieni, existand numeroase traditii care sustin aceasta afirmatie. in traditia oculta, Sirius este considerat Zeul Ascuns sau „soarele din spatele soarelui”. La fel cum luna reflecta lumina solara, soarele reflecta lumina lui Sirius. Aceasta idee a fost exprimata in Cartea legii, intr-un fragment in care Crowley scria: „Khabs este in Khu, nu Khu este in Khabs”. Cuvantul Khab inseamna stea, in timp ce Khu se refera la lumina. Ideea este urmatoarea: subconstientul colectiv crede ca stelele sunt cele care emit lumina; in realitate, ele se scalda in aceasta lumina, pe care doar o reflecta. Aceasta era maniera in care Crowley, la fel ca si stramosii nostri, adora steaua Sirius, fiind in realitate un adorator al luminii creatiei. Sirius era steaua cea mai stralucitoare de pe cer, deci era cea mai puternica, intrucat reflecta cea mai mare cantitate de lumina.



in viziunea vechilor egipteni, atunci cand Sirius se apropia cel mai mult de planeta Pamant, intre cele doua corpuri ceresti se forma o legatura oculta speciala. Altfel spus, in acel moment Sirius reflecta catre Terra o cantitate de lumina mai mare decat in orice alta perioada a anului. Ei au descoperit ca aceasta legatura devenea extrem de puternica in timpul Zilelor Cainelui din august (Sirius mai era cunoscuta si sub numele de Steaua Cainelui), intr-o perioada cuprinsa intre 23 iulie si 23 august. Unii specialisti considera ca perioada poate fi extinsa pana la 8 septembrie. Acest aspect legat de Sirius ne conduce la o sincronicitate, daca ne aducem aminte de teoria expusa in Proiectul Montauk, potrivit careia bioritmurile pamantului se repeta la fiecare 20 de ani, incepand cu data de 12 august. Aceasta data nu reprezinta numai aniversarea casatoriei lui Crowley, a Experimentului Philadelphia si a apogeului Proiectului Montauk; ea se afla chiar in centrul intervalului numit Zilele Cainelui. in acest context, ipoteza potrivit careia scaunul din Montauk a fost furnizat de siriusieni pare extrem de pertinenta. Daca tot acest incredibil scenariu al Proiectului Montauk este adevarat, este evident ca singurii care ar fi putut cunoaste cum poate fi construit un scaun capabil sa rezoneze cu constiinta timpului erau siriusienii.



Potrivit informatiilor pe care le avem, siriusienii erau creaturi extrem de tehnice, dar fara un simt politic foarte dezvoltat. Din spusele lui Al Bielek, ei arata foarte asemanatori cu oamenii din anumite puncte de vedere. Sunt musculosi, dar au pupila ca o fanta verticala, la fel ca in cazul pisicilor. Poarta pe cap un fel de naframa si se banuieste ca ar fi chei. Uneori, poarta pe ochi niste chestii ciudate, care ar putea fi instrumente de comunicare. Au o inaltime de aproximativ doi metri si daca sunt deghizati corespunzator, pot fi confundati cu usurinta cu oamenii. Siriusienii de la Montauk erau cat se poate de amabili cu oamenii si isi vedeau de treaba lor.



Cam acestea sunt informatiile care se cunosc despre ei. Ceea ce mi se pare important este faptul ca nu pot fi disociati in nici un fel de informatiile revelate in aceasta carte.



Exista o carte intitulata "A 12-a planeta" si scrisa de Zacharia Sitchin care aduce numeroase dovezi in sprijinul ipotezei ca pamantul ar fi fost vizitat inca din timpuri imemoriale de catre extraterestri. Lucrarea incepe cu Sumeria antica, exact locul in care se presupune ca s-au stabilit siriusienii. Daca acceptam aceasta ipoteza, siriusienii devin nu numai punctul focal din care au plecat toate religiile noastre planetare, ci si centrul a tot felul de activitati extraterestre.



Crowley a studiat aceasta cunoastere chiar de la sursa, analizand riturile ceremoniale ale vechilor sumerieni. Istoria ii consemneaza pe acestia ca un popor de pastori-regi numiti yezidi. Profetul lor era Yezid, iar Crowley avea sa descopere ulterior ca era o reincarnare a acestuia.



Studiind vechii sumerieni si riturile lor, Crowley a aflat ca acestia erau un popor orgiastic la limita extrema. Ceremoniile lor erau executate intr-o sincronizare perfecta cu revolutiile stelare. Urmasii lor au deschis ulterior scolile de mistere grecesti sau romane. Acesti oameni din vechime priveau impulsurile primitive intr-o maniera foarte diferita fata de societatea „civilizata” de astazi. Ei recunosteau instinctiv (aproape la fel ca animalele in timpul sezonului de imperechere) faptul ca miscarile de revolutie ale universului coincid cu impulsurile sexuale, deschizandu-i adeptului initiat accesul la lumile invizibile din alte dimensiuni. in artele tantrice hinduse, cunoscute si sub numele de yoga iubirii, aceste impulsuri erau numite kala, unitati de timp sau vibratii vaginale. Daca reducem spatiul si timpul la aspectele lor masculine si feminine, este usor sa intelegem ca mama-natura prezinta ondulatii care corespund vaginului. Am vorbit mai devreme in aceasta carte de vesica pisces, un simbol in forma de ochi care a rezultat ca al doilea act al procesului creator evolutionist. Mai este cunoscut si sub numele de Ochiul lui Horus sau Ochiul lui Set (Sirius). Daca „ochiul” se afla intr-o pozitie verticala, el devine un simbol al vaginului.



Pe masura ce geometria spatiului si a timpului devine din ce in ce mai complexa ca urmare a procesului de evolutie (cunoscut si sub numele de mama-natura), se produc procese si repetitii care imita sau rezoneaza cu ceea ce noi numim procesul sexual. Aceste energii sunt uluitor de puternice si permit crearea realitatii. Reteaua morfogenetica nu este altceva decat un tipar energetic, care devine apoi realitate. Aceasta era esenta riturilor orgiastice ale vechilor sumerieni sau asirieni. Ei celebrau de fapt ondulatiile naturii si evolutia simbolurilor geometrice, conectandu-si constiinta la acestea prin intermediul procesului sexual.



Orice om stie ca intra intr-o stare diferita de constiinta in timpul actului amoros. Fiind vorba de un act de creatie, nu este greu de banuit ca ori de cate ori ne aflam in aceasta stare de constiinta putem influenta creatia. Atunci cand ne angrenam intr-un act amoros, noi accesam reteaua energetica ce a permis creatia universului.



Studiind aceste informatii, Crowley a inteles ca stramosii nostri stiau foarte bine ce fac atunci cand isi realizeaza riturile orgiastice. Evident, practicantii moderni ai orgiilor au transformat ritualul sacru intr-un procedeu denaturat si lipsit de orice sacralitate (ceea ce nu inseamna insa ca energiile magice nu sunt prezente la fata locului).



Toate acestea ne conduc inapoi la Bast[1], zeita vrajitoriei si a magiei sexuale la vechii egipteni. Daca ati simtit vreodata impulsul de a face ceva bizar de natura sexuala, v-ati aflat cu siguranta sub imperiul lui Bast. Dar cine anume este aceasta zeita?



Identificata adeseori si ca zeita-pisica a egiptenilor, Bast este una din cele mai vechi ipostaze a lui Babalon, zeita-mama. Este portretizata fie ca o pisica, fie ca o leoaica. Fiind zeita magiei sexuale, ea guverna desfraul si impulsurile amoroase. Sarcina ei era sa vegheze ca toate posibilitatile sa se implineasca si sa vada lumina soarelui. Bast este de multe ori identificata ca Bestia (n.n. Beast), intrucat se pare ca a tutelat experimentele atlantilor (iar mai tarziu ale egiptenilor) care au condus la crearea sirenelor, minotaurilor, centaurilor, a calului Pegas, etc.



De la zeita Bast provin cel putin doua cuvinte ramase in lexiconul nostru modern: cuvantul „bastard”, nascut din cutia Pandorei, din care au rezultat practicile sexuale neconventionale specifice vremii. in timpul domniei zeitei, paternitatea nu reprezenta o chestiune importanta. Institutia casatoriei a aparut mai tarziu, ca o necesitate pentru a prezerva structura patriarhala, in scopuri legate de succesiune si mostenire. Cand zeul (sotul zeitei) a preluat puterea, el a stabilit institutia paternitatii, pedepsindu-le pe femeile care nasteau copii in afara casatoriei consfintite printr-un inel. intreaga chestiune nu tine atat de morala cat de putere.



Se stie despre cultura amazoanelor ca acestea stiau sa se inmulteasca fara ajutorul barbatilor. Daca tinem cont de faptul ca trupul uman este in esenta androgin, nu este neaparat necesara separarea pe sexe pentru a da nastere unui copil. Aceasta afirmatie este sustinuta de faptul dovedit stiintific ca zona pellucida (acea zona a organului reproducator al femeii care contine un sac) poate fi penetrata de o proteina masculina latenta secretata de structura genetica mostenita de femeie, pe care corpul acesteia o asimileaza unui spermatozoid. Asa apar nasterile din fecioare.


S-ar putea argumenta ca energia feminina a amazoanelor era dezechilibrata din cauza lipsei barbatilor. Acesta este insa un cu totul alt aspect. Dupa inlocuirea cultului zeitei-mama cu un cult patriarhal, femeile au fost subjugate si supuse unor conditii greu de suportat. Fortele masculine au preluat controlul. Asa s-a nascut moralitatea, generata de elitele aflate la putere in respectivele civilizatii.



La nivel primordial, scopul energiei feminine este de a regenera prin intermediul organelor sexuale. Aceasta este poarta catre nemurire a formei animale a speciilor. Animalul nu isi poate proiecta imaginea in viitor, obtinand astfel viata eterna pentru specia sa, decat prin intermediul organelor genitale feminine. Bast simboliza acest principiu, si implicit ideea practicilor de reproducere neinhibate, cunoscute uneori si sub numele de catting[2]. Cuvantul deriva si de la cunt[3], un termen de argou pentru vagin, folosit insa de regula intr-un sens peiorativ. Cuvantul este considerat atat de tabu incat face parte din „lista celor sapte cuvinte murdare” care nu pot fi rostite pe un post de televiziune. Dupa cum putem vedea, influenta zeitei Bast nu este cu nimic mai mica nici in zilele noastre. Este usor de inteles astfel ca ranchiuna si dusmania cu care sunt privite cuvintele „bastard” si „cunt” deriva din stravechiul criticism al culturii prevalente in perioada domniei zeitei Bast.



Conceptul de Femeie Roscata sau Babalon, mult uzitat de Crowely, nu este decat un alt nume pentru zeita Bast. Culoarea rosie a parului este aleasa din cauza similaritatii ei cu culoarea sangelui (aceasta este inclusiv culoarea aleasa pentru coperta Cartii legii). Asa cum am mai spus, sangele simbolizeaza fazele lunii si ciclul menstrual. De aceea, calendarul lunar reprezinta calendarul lui Bast, si implicit adevaratul calendar al trecerii timpului. El se afla intr-o opozitie directa cu calendarul gregorian, aparut ca urmare a unui decret al Papei Grigorie, cel care a autorizat si functionarea Inchizitiei.



Progeniturile lui Bast (zeita lunii) sunt numite copii ai lunii. Spuneam in capitolul anterior ca Aleister Crowley a fost recunoscut ca reincarnare a preotului Ankh-af-an-Khonsu, sau Preotul lui Mentu. Khonsu fiind una din denumirile lunii, o putem considera pe Bast ca o Preoteasa a lui Mentu. Din aceasta perspectiva, putem spune ca Bast a fost divinitatea tutelara a experimentelor tutelare si genetice de la Montauk. Ca o coincidenta amuzanta, mentionam ca in zona de langa parcarea din apropierea farului din Montauk ratacesc un mare numar de pisici. Nu au camin, dar sunt de regula bine hranite de turisti, care isi aleg din cand in cand cate una ca sa o duca acasa. Aceste pisici sunt cunoscute chiar sub numele de „pisicile din Montauk”. Cineva mi-a spus ca daca urmaresti o asemenea pisica inainte de furtuna, te va conduce in galeriile subterane.



Desi corespondenta dintre Bast si Montauk pare inca obscura, este cert ca ea a fost celebrata in Egiptul Antic sub forma Sfinxului. Avea corpul unui leu, simbolizat de Constelatia Leului, si partea superioara a unei fecioare, simbolizata de Constelatia Fecioarei. La origini, Sfinxul avea sani, dar acestia au fost inlaturati dupa instaurarea culturii patriarhale. Fata i-a fost de asemenea modificata, astfel incat sa semene mai mult cu cea a unui cimpanzeu. Se pune intrebarea: de ce a unui cimpanzeu?



Raspunsul este legat de genetica noastra. Evolutia umana pe aceasta planeta a inceput cu evolutia maimutelor. Am afirmat anterior ca un Rh pozitiv al sangelui se refera la mostenirea genelor maimutelor rhesus in sistemul uman. Rh-ul negativ se refera la o genetica extraterestra. Exista si o anumita asemanare a oamenilor cu maimutele. Daca nu ma credeti, comparati-va cu o gorila de la gradina zoologica.



insusi cuvantul „maimuta” (n.n. monkey in limba engleza) ne permite anumite jocuri de cuvinte. Prefixul „mon” este legat de Montu, Montauk si de celelalte definitii ale fonemului de care am vorbit anterior, in timp ce sufixul „key” (n.n. cheie) se refera la „cheia enigmei de la Montauk”. Desi savantii nu sunt unanim de acord in aceasta privinta, convingerea generala este ca acest cuvant deriva din olandezul monnekijn, care provine din latinescul monne, a carui origine este incerta. Manikan inseamna om mic sau imitatie de om. Cuvantul monne este si el intim legat de radacina cuvintelor despre care am tot discutat.



Se crede ca un alt cuvant, ape (n.n. un alt nume pentru maimuta) este derivat dintr-un cuvant teutonic, desi unii afirma ca provine din limba celta. Totul devine mult mai clar daca studiem un derivat al sau, cuvantul apex (n.n. varf, culme). Corespondentele acestuia sunt cat se poate de interesante. Cuvantul se refera la punctul culminant al timpului, dar si la varful superior al unui triunghi sau al unei piramide. Turnul din Babalon si aspectul muntos al regiunii Montauk par direct asociate cu acest cuvant, care deriva de la tip, asociat de regula cu varful palariei unui sacerdot (n.n. flamen). Un flamen era un preot sau un magician in Roma Antica, cuvantul fiind derivat din sanscritul brahman.



O alta specie de maimute, orangutanul, deriva de la oran, care inseamna om, si utan, care inseamna padure. Cuvantul oran este de origine malaieziana si este suspect de apropiat de Orion. Cuvantul cimpanzeu deriva de la pan, care inseamna omniprezent. Este totodata numele lui Pan, zeul padurilor si al campiilor, despre care se spune ca era cat se poate de activ din punct de vedere sexual. Crowley a scris chiar o poezie despre el.



Cuvantul gorila a fost inventat de dr. Savage (care a existat in realitate), pornind de la un cuvant al triburilor africane locale care desemna o femeie foarte paroasa. Este o referinta directa la un specimen genetic despre care nu cunoastem prea multe astazi. Pentru informatii suplimentare, puteti citi cartea Mama a fost un animal adorabil, de Philip Jose Farmer.



Toate aceste informatii sunt cat se poate de clare. Cineva s-a jucat candva cu genetica noastra, la modul literal. Pe vremea zeitei Bast s-au incercat toate tipurile de experimente genetice posibile. Se pare ca influenta masculina de mai tarziu a preferat sa propage ideea unei similitudini a omului cu maimuta, folosindu-se de reteaua morfogenetica a evolutiei.



Bast a stabilit ca omul poate cobori pe un nivel de constiinta inferior daca alege acest lucru, si invers, ca formele inferioare pot evolua pe nivelul constiintei umane. Afirmatia poate parea un sacrilegiu astazi, dar in trecutul indepartat era un adevar unanim acceptat. Arheologii au gasit in orasul Bubastis un mare numar de pisici mumificate care pazeau templul sacru. Se pare ca respectul fata de Bast era imens in acele vremuri.



Cartea legii ne invata ca propagarea vietii este complet nerestrictiva prin natura ei. Toate posibilitatile sunt reale si trebuie implinite prin evolutia formelor geometrice care stau la baza creatiei. Zeita Bast simbolizeaza potentialul nerestrictiv al intregii creatii. Limitarile evolutiei noastre sunt influentate de cei care controleaza reteaua morfogenetica, dar nu pot fi cu adevarat determinate decat de liberul nostru arbitru si de propriile noastre optiuni.



[1] in capitolul 26 am aratat ca literele strabatute de linia trasa de Crowley in Cartea legii alcatuiesc cuvintele EASY IF BAST (este usor daca Bast). O prietena careia i-am dat sa citeasca manuscrisul m-a luat in deradere, intrebandu-ma de ce nu am grupat altfel literele, pentru a obtine EASY IF STAB (aprox.: este usor daca injunghii). Prietena mea a refuzat sa creada ca am descoperit o corespondenta pertinenta. Chiar daca Bast nu reprezinta adevarata cheie, este cert totusi ca studierea acestei corespondente mi-a permis sa descopar o sumedenie de informatii utile. Chiar a doua zi, coincidenta a facut sa intalnesc un autor care mi-a oferit tot felul de date despre Jack Spintecatorul. Spre surpriza mea, am constatat ca fraza „EASY IF STAB” nu este deloc lipsita de semnificatii daca este abordata din perspectiva studierii vietii lui Jack Spintecatorul. Nu numai ca exista numeroase indicii referitoare la legatura dinte Crowley si Jack Spintecatorul, dar s-a comentat chiar ca Aleister ar fi cunoscut identitatea acestuia. Daca ne gandim si la sincronicitatea numelui sau cu cel al lui Jack Parsons, nu putem decat sa ne minunam. Nu am avut inca timpul necesar pentru a studia aceasta linie de cauzalitate, dar sunt aproape convins ca as putea descoperi corespondente foarte interesante cu Jack Spintecatorul daca as aborda cazul din perspectiva frazei „EASY IF STAB” din Cartea legii. Misterul identitatii lui Jack Spintecatorul nu a fost rezolvat niciodata. Intuitia imi spune ca a fost mai degraba o fiinta interdimensionala decat un simplu om. Faptul ca a ucis prostituate reprezinta o prima corespondenta cu Crowley. O alta corespondenta interesanta rezulta din afirmatia potrivit careia scolile misterelor protejeaza cu multa atentie energiile Marii Piramide, caci prin accesarea acestora un novice ar putea distruge cu usurinta orice ar dori fara a putea fi prins. Daca mai facem si legatura cu mutilarile de vite atribuite extraterestrilor (in scopul prelevarii de glande si organe vitale), posibilitatile de investigatie devin multiple.

[2] imperechere a pisicilor aflate in calduri.

[3] Denumirea populara a organului genital feminin.

primit pe mail





Click for Targu Mures, Romania Forecast

Google


Articolele si materialele de pe acest site pot fi preluate si publicate pe alte site-uri dar numai cu specificarea sursei si adaugarea unui link catre www.esoterism.ro
 

  Acasa | Metafizica | Astrologie | Consultatii cu PLATA | Servicii | Plata | Diverse | Comunicari | Linkuri | Despre mine 

www.top1.ro
 
MESAJ DE LA SIRIUSIENI SI DE LA FOTON




esoterism.ro
site de esoterism, metafizica si astrologie

 
Metafizica
Astrologie
Articole diverse
Comunicari
Consultatii
Modalitati plata
Servicii online
Oracol Sabian
Linkuri
Despre mine
English version
Angels
Astrology
Dictionnary
Energetic Healing
Legends
Lost Civilizations
Magic
Metaphysics
Mysteries
Natural Therapies
Recommendations
Religion
Sabian Oracle
Science
Secret Societies
Spiritual Beings
Spiritual Paths
Traditions
UFO and Aliens


MESAJ DE LA SIRIUSIENI SI DE LA FOTON

MESAJ DE LA SIRIUSIENI SI DE LA FOTON

(23.02.2008, prin Paschalis Kazakopoulo)


Bine ati venit ! Noi uram bun venit tuturor ! Bine ati venit la marea Loja Alba de pe Sirius. Noi santem Sirienii si va uram bine ati venit, deoarece voi ati pasit in interior, ati devenit una cu noi. Noi va felicitam pentru lectiile pe care le-ati invatat. Noi va incurajem pentru lectiile care vin, si va sustinem in munca vietii voastre, a transmutarii, a alchimiei si munca Sinelui. Noi santem aici. Simtiti-va confortabili in noile locuri ascensionate. Casa voastra a fost intotdeauna aici desi voi ati incercat sa va claditi alte case. Casa voastra a fost intotdeauna aici.Veniti acum si bucurati-va de casa voastra. LOJA.


Cum va simtiti in acest loc? Vedeti altarul din fata voastra? Vedeti alti Lucratori in Lumina care stau in cerc in fata acestui altar? Vedeti cum descinde steaua. Aceasta este steaua Sirius, LOJA SIRIUS.

Razele acestei stele va ating cel de-al 3-lea ochi, in timp ce stati in casa voastra, aici. Simtiti aceste calitati. Simtiti aceasta energie ! Daca se poate, ar fi bine sa nu mai vorbiti deloc astazi si doar sa simtiti.

Deoarece noi stim ca voi doriti mai multe informatii, vom lasa ca Fotonul sa vorbeasca. Fotonul intra acum in cel de-al 3-lea ochi al vostru si vine prin steaua Foton. Deci, il lasam sa va vorbeasca.

Fotonul : Eu sunt energia Fotonului. Eu sunt Sursa. Eu sunt sursa care va atinge retelele voastre. Eu sunt UNUL si Eu doar SUNT. Ma simtiti? Eu sunt constiinta electrica. Eu sunt dincolo de viteza Luminii. Eu sunt noua frecventa si Eu incerc sa daruiesc lumina electrica intr-o lampa cu gaz. Asa va spun Eu voua : cu cat mai repede se stabilizeaza aceste circuite electrice in propriile voastre campuri electromagnetice cu atat va fi nevoie de noi distribuitori pentru ca manifestarea sa existe. Acesti distribuitori sunt gandurile voastre iar pilonul este mintea inimii.

Inima acumuleaza si Eu ma concentrez acolo. Munca mea actioneaza cand acolo exista sau nu acces. Asta deoarece aceasta doar exista. Deoarece este acolo ! Eu si Intregul, adica ceea ce voi numiti energia fotonica. Voi le numiti simptome ale ascensiunii. Noi le numim UNUL. Centrul. Punctul. Cand voi iesiti afara din punct, aveti o orbita specifica. Cand nu aveti o orbita, nu santeti aliniati cu punctul. Deci, ceea ce aveti nevoie este sa va aliniati la orbita voastra din jurul punctului, adica sa va apropiati de punct. Deveniti punctul.


Cel care intreaba : Cum putem noi realiza aliniamentul si apropierea fotonului, pentru a fi instantaneu echipati si pregatiti ?

Foton : Nu inteleg intrebarea. As dori sa o faci mai substantiala. Mai simpla. Ce vrei sa spui cu instantaneu?

Cel care intreaba: In toate cele 24 de ore, fara separare.

Foton: Dar niciodata nu exista separare. UNICUL nu desparte nimic. - Cand iesim din aliniament, noi credem ca acolo exista separare. Noi santem mereu iluminati. Eu (fotonul) sunt intotdeauna acolo, chiar daca voi sunteti aliniati sau nu. Ceea ce va cauzeaza este simptomul. Ceea ce va cauzez Eu este aliniamentul. Si Eu fac aceasta prin iubirea neconditionata, fara sa astept sa-mi cereti sa fac ceva. Eu doar fac aceasta. Acum, poate ati inteles mai bine. Multumesc.

Cel care intreaba : - Cum te putem invoca printr-o singura fraza?

Fotonul : Nu trebuie sa ma invocati. Eu sunt in jurul vostru. Voi sunteti acasa. Eu sunt Fotonul. Sa ma invocati pentru ce ? De cand aceasta a necesitat a fi facuta, Eu am si inceput s-o fac.

Cel care intreaba: Am vrea sa te simtim.

Fotonul : Cand voi simtiti acest puls electric, cand simtiti deschiderea din inauntru in afara, aceasta inseamna ca sunt Eu si tot ceea ce Eu Sunt. Vrei sa pui o intrebare mai clara? Deoarece, cu siguranta voi ma simtiti , nu-i asa? Deci, ce va poate indeparta de Mine?

Cel care intreaba : Voalul uitarii.

Fotonul : Care nu exista pentru Mine.

Cel care intreaba : Dar exista pentru mine !

Fotonul : Eu sunt in urma ta, in tine, in jurul tau. Ceea ce trebuie sa faci este foarte simplu. SA TE TREZESTI. Deci, trezeste-te, esti ACASA ! Si ce trebuie sa faci pentru a simti asta? Doar accept-o. Te-ai gandit vreodata cate lucruri functioneaza, fara sa-ti fi cerut acceptul? Majotitatii dintre voi. Eu sunt Fotonul. Eu actionez dezinteresat. Dar voi, ca oricine de aici, voi incercati de multe ori sa limitati, sa obligati sau sa blocati. Nu exista blocaje, deoarece este energie si energia nu este modelata, ea se imprastie, reflecta, radiaza, pulseaza si vibreaza. Deci, pentru a ma obtine pe Mine, Fotonul, voi trebuie sa intrati in acesta vibratie, acest puls si in reflectia interioara. Reflectati ceea ce sunteti si veti simti asta. Voalul uitarii va serveste pe voi, nu pe noi. Noi suntem aici. Eu sunt Fotonul !

Cel care intreaba: Cum putem noi folosi calitatile Fotonului pentru binele superior?

Fotonul : - Energia fotonilor este o energie care emite si se revarsa de la Sursa, de la esenta. Invocare sau aprobare, de la cine? Unde? Doar aici sau acolo? Daca voi ganditi ca exista aici, atunci acolo unde este? Eu cred ca santeti confuzi. Noi v-am spus bine ati venit. Voi santeti aici ! Nu exista acolo. Deci, cooperati ! Aratati cu mainile, ghidati energiile. Voi aveti puterea. Trebuie sa practicati, voi santeti inactivi si asta este tot. Eu nu sunt teoria ; Eu sunt Fotonul, deci Eu sunt actiunea si simultan rezultatul. Deci, actiunea este unu si rezultatul este unu. Si unu plus unu fac unu, nu doi caci doi insemna UNUL. Este acelasi, nu este altceva. Deci, la intrebarea ta, Eu raspund ca da, puteti deveni unu si sa actionati, neinfluentand si neconditionand, indiferent cat este nevoie si oriunde este nevoie. Aceasta este ceea ce fac Eu, si Eu sunt Fotonul.

Cel care intreaba : Este o iluzie ceea ce noi numim perioada de aliniere armonica?

Fotonul : Nu, nu este o iluzie. Iluzia este cand credeti ca exista ceva inafara voastra. Radiatia este mult mai puternica, daca vreti. Multi fotoni ca si mine vin, ei nu pleaca, ei doar actioneaza. Si, deoarece sunt multi fotoni, ce se intampla? Foarte simplu. Spuneti-mi ce se intampla? Se produce ILUMINAREA. Voi puteti spune si asa. In mod esential UNUL imprastie. Nu-i asa? Mai multi oameni se simt ACASA. Mai multi oameni simt ca s-au intors acasa. Si Eu spun ca ei simt asta deoarece este singurul fel in care putem comunica, prin simtire. Eu sunt fotonul. Vom vorbi din nou. La revedere !

SIRIUSIENII: Noi ne bucuram ca Fotonul a vorbit cu voi. De fiecare data lectia pentru va fi diferita. Si stiti de ce va fi diferita? Deoarece noi, Sirienii, cei 33 de Sirieni, am decis sa va invatam si pe viitor. Voi aveti ceva informatii de baza, dar noua informatie care nu este inca structurata este tot ceea ce veti pune in actiune, asa cum v-a spus Fotonul foarte bine.

Noi va intampinam cu Iubire ! SIRIENII.

Sursa : www. spiritinathens.gr


(C.M.)






Click for Targu Mures, Romania Forecast

Google


Articolele si materialele de pe acest site pot fi preluate si publicate pe alte site-uri dar numai cu specificarea sursei si adaugarea unui link catre www.esoterism.ro
 

  Acasa | Metafizica | Astrologie | Consultatii cu PLATA | Servicii | Plata | Diverse | Comunicari | Linkuri | Despre mine 

www.top1.ro