Am fost asaltati de un numar nemaipomenit de solicitari din partea oamenilor, pentru a le impartasi opinia mea despre recentul dezastru produs de cutremurul/tsunamiul din Asia. Sincer vorbind, consider ca astfel de solicitari sunt un pic stanjenitoare – ca si cum cineva ar putea da opiniilor mele mai multa crezare decat merita. In orice caz, acum doua zile am intrat in meditatie, ca sa percep ce ar putea fi prin eter, ca sa zic asa, iar in timp ce faceam acest lucru, i-am intrebat pe Hathori (care sunt fiinte interdimensionale, cu care lucrez de la inceputul anilor ‘90) ce gandesc despre acest lucru. Iar ei mi-au spus sa recitesc un material pe care mi-l oferisera in urma cu sapte luni. Dupa ce l-am recitit, am ramas naucit.
Mesajul de mai jos e ceea ce mi-au transmis ei in luna iunie (2004). El se refera la o gama larga de chestiuni, inclusiv la schimbarile viitoare de pe Pamant. La vremea la care l-am primit, l-am considerat a fi prea tulburator pentru a-l face public. Ultimul lucru pe care mi l-am dorit sa il fac este sa contribui la excesul New Age de profetii despre Pamant, scenarii despre sfarsitul lumii si nebunia generala a mileniului. Am decis ca, orice-ar fi, sa astept pana la sfarsit si sa vad daca ceva din ceea ce ei au anticipat, chiar s-a petrecut.
Acum, in timp ce stau in ploaia torentiala din Golful Kealakekua, in Hawai, la cateva zile dupa cutremurul si valurile tsunami din Asia, sunt linistit de ceea ce Hathorii mi-au spus in luna iunie. Tinand cont de natura mesajului lor, am dorit sa va vorbesc un pic despre el, ca sa explic mai pe larg contextul.
Aceia dintre voi care nu stiu cine sunt Hathorii si care ar dori sa afle mai multe detalii, pot sa intre pe internet si sa caute informatii despre Hathori (a nu se confunda cu Hator, zeita egipteana a fertilitatii– chiar daca sunt inruditi)*. La ora actuala, sunt multi oameni care lucreaza cu Hathorii, intr-un fel sau altul. In mod oficial, eu lucrez cu treisprezece mentori care fac parte dintr-o civilizatie intergalactica/interdimensionala, ce numara cateva milioane de fiinte (daca socotiti adevarat acest mit).
Ceea ce incerc sa spun aici este ca acest punct de vedere apartine unei mici parti din cultura lor. A spune ca acest mesaj e un mesaj din partea „tuturor” Hathorilor, e ca si cum ai spune ca un mesaj provine de la Hopi. Nu exista Hopi. Exista multi oameni care alcatuiesc poporul Hopi si, prin urmare, exista opinii multe si diverse, despre ce ar trebui sau nu ar trebui facut. Luati in considerare istoria recenta a guvernului SUA, cand acesta a introdus conducte de apa in pueblos [sate. N.tr.] si veti intelege despre ce anume vorbesc. Unii Hopi au fost de acord cu ele, pe cand altii nu au fost– temandu-se sa fie inrobiti de facturile de apa si de taxe.
Din punctul meu de vedere, exista mai mereu o multitudine de opinii, iar Hathorii nu fac exceptie. Totusi, din cate imi dau eu seama, cel putin in acest caz, gandurile exprimate de Grupul meu reprezinta parerea unanima a majoritatii culturii Hathor. Exista opinii care difera in privinta liniei temporale, intrucat– dupa cum mi-au spus in repetate randuri– viitorul nu este o certitudine predeterminata, ci mai degraba un ansamblu multidimensional de probabilitati si posibilitati.
Voi repeta acest lucru, deoarece consider ca intelegerea lui este vitala pentru situatia noastra actuala:
Viitorul nu este o certitudine predeterminata, ci mai curand un ansamblu multidimensional de probabilitati si posibilitati.
Mesajul de mai jos se refera la cateva domenii de interes, in special la schimbarile pamantesti si climatice, insa opinia lor este total unica – ca dealtfel, in multe alte lucruri. In esenta, ei spun ca ne aflam intr-o tranzitie foarte periculoasa pentru supravietuirea noastra fizica si ca, aparent fara sa stim, noi detinem la nivel colectiv o solutie pentru supravietuirea noastra – numai daca o vom aplica.
Solutia la care se refera ei este actiunea de a trai in stari tot mai intense de apreciere. Ei au vorbit despre acest lucru, in numeroase ocazii. Pseudo-stiinta referitoare la acest lucru (in sensul ca aceasta consideratie este teoretica si nu unanim acceptata de stiinta conventionala) este ca ADN-ul nostru este receptiv la starea noastra emotionala (sentimentele noastre) si ca, in consecinta, el emite lumina si tipare energetice, care influenteaza materia. Cu alte cuvinte, ADN-ul nostru ne influenteaza intr-un fel realitatea exterioara, prin intermediul unui proces de mecanica turbionara. Nu voi incerca sa il descriu, pentru ca cei mai multi oameni nu sunt interesati de acest lucru. Puteti gasi rapoarte despre acest subiect, cautand pe internet – ADN-ul si constiinta. Examinati in special activitatea Institutului Heart Math.
Din experientele pe care le-am facut cu aprecierea, am descoperit ca, atunci cand aceasta stare este traita mai mult de zece minute, ea produce deseori un sentiment linistitor de beatitudine, pe care eu il echivalez cu o crestere a endorfinelor. Eu cred ca majoritatea dintre noi ar avea de castigat sa aiba intervale regulate de timp petrecut intr-o stare de apreciere/beatitudine, in cursul vietii noastre de zi cu zi.
Pentru multe persoane, problema dificila este cum sa simta apreciere, atunci cand nu exista un motiv aparent pentru a o simti. Am discutat totusi despre aceasta chestiune, intr-un mesaj anterior, atunci cand Hathorii au transmis un mesaj despre importanta acestei emotii – cam acum un an.
Eu cred ca ne confruntam cu un test de inteligenta colectiv si global. Daca nu reusim la timp sa devenim constienti de puterea noastra, ca dumnezei-creatori – luand atitudine si asumandu-ne raspunderea, stiind ca starea noastra de constiinta influenteaza evenimentele exterioare – vom ajunge sa fim dati uitarii, asemenea dinozaurilor din vechime. Ne aflam intr-o perioada de haos si transformare uriase. In mod interesant, in limba chineza, cuvantul transformare consta din doua ideograme – insemnand deopotriva pericol si sansa. Este incontestabil faptul ca trecem prin vremuri nesigure. Cred ca nimeni nu ar putea nega acest lucru. Iar eu consider ca sarcina noastra pentru evolutie este ca fiecare dintre noi sa gaseasca oportunitatile si sa actioneze in vederea transformarii noastre – chiar si atunci cand trecem prin pericolele crescande ce apar in viata. Ne-ar fi cu mult mai usor sa ne repliem in noi insine si sa ne retragem din lume, insa eu cred ca asta ar fi o greseala grava– fara exagerare.
Si, ca sa aduc lucrurilor o nota si mai descurajanta, eu spun ca traim intr-o lume muribunda – atat in sens real, cat si figurativ. Cititi cele mai recente rapoarte stiintifice despre starea ecosistemului, inclusiv despre topirea calotelor polare, si va deveni limpede ca lumina zilei, in ce stare crunta se afla lucrurile. Insa moartea lumii noastre implica si distrugerea modurilor noastre actuale de a trai, pentru ca, la drept vorbind, ele nu mai pot fi sustinute. Ele fac rau atat Pamantului, cat si locuitorilor sai.
Cum va arata deci noua lume, de pe cealalta parte a acestei morti metaforice (sau poate reale)? Cred ca nimeni nu stie sigur acest lucru.
Hathorii spun ca noi, la nivel colectiv, avem o solutie pentru supravietuirea si destinul nostru.
Intrebarea este daca ne vom trezi la timp, ca sa o aplicam.
Ganduri de incheiere despre pragmatism
Sunt o persoana practica si, de obicei, nu sunt receptiv la lucrurile care au o nota de fals optimism, astfel ca, atunci cand Hathorii au aratat ca aprecierea este solutia pentru schimbarea destinului, am ezitat.
Vreau sa spun, cat de multi dintre noi vor trebui sa traiasca in apreciere, pentru a inclina balanta destinului nostru in favoarea supravietuirii noastre colective? Si cate ore pe zi se impune sa fii intr-o stare de apreciere, pentru ca acest lucru sa aiba efect?
Sincer sa fiu, nu ma pot mentine continuu in aceasta stare emotionala, mai mult de cateva ore. Mereu apare ceva care sa o strice. Astfel ca ma pomenesc ca trebuie sa-mi stapanesc, din cand in cand, iuresul gandurilor, pentru a patrunde din nou in starea de apreciere. Insa, atunci cand fac acest lucru, el merita cu prisosinta osteneala. Iar acesta ar putea fi motivul principal pentru a urma aceasta disciplina mentala/emotionala– ea amplifica starea de bine.
Nu stiu cu adevarat daca putem inclina balanta colectiva. Nu vreau sa fiu pesimist, dar asta face parte din firea mea. Sunt de fapt o persoana ciudata, un amestec straniu de optimism si fatalism. De obicei ma aflu undeva pe la mijloc, chiar daca uneori apare ceva ma poate azvarli intr-o extrema sau alta, asemenea pendulei unui orologiu vechi. Insa, de obicei ma mentin undeva pe la mijloc. Sunt genul de persoana care, atunci cand observa un pahar cu apa, nu il considera nici pe jumatate plin, nici pe jumatate gol. El, pur si simplu, este.
Asa vad eu lucrurile din lume, in mod curent– el doar este. Da, stiu ca in fraza precedenta exista o greseala de gramatica. Spun asta spre folosul acelor suflete gramaticiene care traiesc doar pentru ocazia de a se napusti asupra unui participiu pus unde nu trebuie sau altor greseli. Uneori, ca sa subliniem un lucru important, trebuie sa renuntam la reguli. Si, la drept vorbind, consider ca libertatea de exprimare ar trebui sa fie mai importanta decat regulile si dogma gramaticala – atunci cand e necesar. Intr-un stil similar, eu cred ca va trebui, la nivel colectiv, sa renuntam la unele dintre regulile care ni s-au dat cu privire la cum sa traiesti viata– adica sa nu faci valuri si sa te prefaci ca totul e in regula si ca putem continua sa traim asa cum suntem obisnuiti sa o facem. Daca nu ne schimbam modul in care traim pe aceasta planeta (atat in ce priveste activitatea exterioara, cat si sentimentele launtrice) presimt ca, in curand, nu vom mai avea o viata care sa merite a fi traita.
Asadar, care este identitatea lumii noastre, in momentul de fata? Haosul. Nu exista nicio indoiala in privinta asta. Lucrurile sunt nesigure pretutindeni, iar viata devine tot mai mult suprarealista, pe masura ce ne apropiem de acea petrecere mitica, adeseori promovata in mod exagerat si eronat – petrecerea mayasa numita sfarsitul-lumii-asa-cum-am-cunoscut-o (2012 sau cam asa ceva, desi unele persoane recurg la tertipuri, in privinta datei reale si a semnficatiei ei).
In zilele proaste (atunci cand fatalismul domneste total in imparatia mea interioara) privesc la lume si ma intreb: ce naiba – ca sa folosesc un vechi si "distins" cuvant din limba engleza [f__k] – se intampla? Adica, suntem noi, oamenii, chiar atat de prosti? Pai, este evident ca da. Iar in acele zile sumbre, intrevad slabe sperante pentru vreo inaintare ascendenta, pe scara evolutiva. De fapt, atunci cand observ prostia agresiva ce se manifesta in jurul meu (si, ca sa fiu sincer, si in interiorul meu, uneori), ma gandesc ca vom ramane repetenti si ca nu vom reusi vreodata sa absolvim ciclul gimnazial – dar, oare, cel primar?
Dupa care, in zilele in care sunt nespus de optimist, ma uit la haosul din lume si inteleg ca haosul este, in realitate, o stare deosebit de creativa. Se poate intampla absolut orice. Miracole imprevizibile se pot produce – si chiar se produc (insotite si de orori, dar asta e alta poveste). Ideea e ca ne aflam intr-o perioada extrem de instabila, iar cursul evenimentelor se poate schimba de la un minut la altul. Ma rog zilnic pentru ca aceasta schimbare sa se produca, iar in momentele mele aromate cu optimism, vad motive de a spera ca asa se va intampla.
Insa, oricare ar fi rezultatul final, spectacolul nu se incheie. Si nu se va incheia – ca sa folosesc stilul de exprimare corect politic, al lui George Carlin – pana cand femeia despovarata nu va canta!
Cred ca ceea ce vreau sa spun aici – ca sa le raspund acelor oameni care mi-au cerut parerea despre starea curenta a lucrurilor – este sa va bucurati mai mult de viata voastra. Gasiti lucruri de apreciat si faceti o practica din a trai momente de apreciere, fara a avea vreun motiv, doar de dragul ei. Starea de apreciere va va ajuta sa deveniti mai creativi, mai inventivi, mai inteligenti si mai putin impotmoliti si codasi la scoala evolutiei. Si, cine stie, poate ca, daca un numar suficient de mare dintre noi se straduieste sa traiasca in apreciere, chiar am putea inclina balanta in favoarea supravietuirii noastre ca specie.
Iar acum, iata ce au avut de spus Hathorii, la inceputul lui iunie 2004. Amintiti-va ca adevarul va va face liberi – insa, mai intai, el va va calca pe nervi sau va baga spaima in voi. Bucurati-va de o viata extraordinara si continuati sa zambiti!
Tom
Articolele si materialele de pe acest site pot fi preluate si publicate pe alte site-uri dar numai cu specificarea sursei si adaugarea unui link catre www.esoterism.ro
