esoterism.ro
site de esoterism, metafizica si astrologie

 
Metafizica
Astrologie
Articole diverse
Comunicari
Consultatii
Modalitati plata
Servicii online
Oracol Sabian
Linkuri
Despre mine
English version
Angels
Astrology
Dictionnary
Energetic Healing
Legends
Lost Civilizations
Magic
Metaphysics
Mysteries
Natural Therapies
Recommendations
Religion
Sabian Oracle
Science
Secret Societies
Spiritual Beings
Spiritual Paths
Traditions
UFO and Aliens


Edgar Cayce, vindecatorul

Edgar Cayce, vindecatorul




Procurorul: "Domnule Cayce, sunteti acuzat de incalcarea articolului 899 din Codul Penal care interzice ghicitul. Cand va aflati in aceste pretinse "transe mediumnice", stiti ce faceti si ce spuneti?"



Cayce: "Nu, domnule procuror!"

Procurorul: "Nu stiti chiar nimic?"

Cayce: "Nu, domnule procuror!"



Procurorul: "E cam prea de tot! Va bateti joc de oameni! Acum vom audia martorii. Domnul David Kahn!" S-a prezentat la bara un cunoscut om de afaceri din New York, cu o prestanta deosebita, pe nume Kahn. Era si presedintele Asociatiei prietenilor lui Edgar Cayce, o asociatie perfect legala, fara scop lucrativ, care cerceta stiintific si spiritual "Fenomenul Cayce". Martorul a prezentat judecatorului ca acuzatul Edgar Cayce nu ghicea, ci poseda un dar extraordinar, acela ca, in stare de hipnoza, putea sa vada interiorul corpului omenesc, cu fiecare organ bolnav, explicand cauzele bolii, iar daca i se cerea un tratament, el recomanda, in general, remedii naturiste fara efecte secundare. Cayce a vindecat, deja, mii de oameni in acest mod.



Procesul



Asa a inceput procesul intentat lui Edgar Cayce in 1931, dupa ce, mai bine de doua decenii, insanatosise multi oameni fara sa fi avut vreo reclamatie. Prietenii lui Cayce si cei tratati de el s-au adunat, facand un puternic curent de opinie in jurul persoanei lui. Ziarele comentau indelung cele intamplate. Judecatorul, foarte incurcat de acest caz ciudat, a dat in final sentinta: "Dupa audierea martorilor acuzarii... a acuzatilor... si a aparatorilor lor (era vorba nu numai despre Edgar, ci si despre sotia sa, Gertrude, care-l insotea in lecturile sale), dupa examinarea invinuirilor care li s-au adus si dupa ascultarea relatarilor referitoare la acuzat, intrucat domnul Cayce si colaboratorii sai nu pretind ca se ocupa cu ghicitul, consider ca a-i declara vinovati de incalcarea articolului 899 din Codul Penal, paragraful 3 ar fi o regretabila incalcare a libertatilor si uzantelor recunoscute de asociatiile engleziastice care, ca si aceasta, folosesc persoane diplomate conform legii... ii declar, deci, nevinovati!"



Medicina holistica



Dorothee Koechlin de Bizemont s-a dedicat studiului vietii si lecturilor lui Edgar Cayce, pentru ca apoi sa editeze la Paris cateva volume dedicate acestuia. Editurile Sagittarius din Iasi si PRO Editura si Tipografie din Bucuresti au tradus scrierile din limba franceza ale lui Dorothee, facandu-ne cunoscuta personalitatea exceptionala a lui Edgar Cayce.


Am considerat ca este mai bine sa incep cu vindecatorul, si nu cu profetul Edgar Cayce, pentru ca intotdeauna sanatatea este mai importanta pentru fiecare dintre noi decat orice altceva. Caci fara sanatate viata nu mai are nicio culoare.


Cayce se baza, in general, pe principiile medicinei holistice. El afirma ca mintea este constructorul. Spiritul construieste fiecare celula din corp. Nu exista nici macar o singura boala pe care sa nu o fi construit mai intai in noi, in mental (in aceasta viata sau in vietile precedente). si asa cum boala s-a creat in noi, tot asa avem puterea sa o distrugem printr-un proces reversibil, mai intai in mental si apoi in fizic. Astfel, este foarte important sa ne vizualizam organele in plina forta si sanatate, avand permanent o gandire pozitiva si in privinta corpului nostru. Pentru a avea o sanatate de invidiat, este necesar ca fiecare dintre noi sa-si rezolve in primul rand problemele la nivel spiritual si mental, sa se impace cu el insusi si cu cei din jur.



Boala vine din pacat



Astfel, vindecarea oricarei afectiuni va veni de la sine. "Spiritualitatea, activitatea mentala si corpul fizic formeaza un «tot», desi se pot separa si functiona separat si chiar in detrimentul celeilalte parti. Faceti-le sa coopereze, reuniti-le in programul lor si astfel veti avea o energie mai mare in activitatile voastre", spunea Cayce. El mai afirma ca orice boala vine din pacat. "Boala este pacat (fie ca acest pacat a fost comis pe plan fizic, mental, spiritual), este rezultatul erorilor manifestate pe Pamant... caci pacatul nu este decat intoarcerea impotriva Adevarului si Luminii si astfel afecteaza corpul fizic. Caci corpul este Templul lui Dumnezeu Viu... incalcarea legii aduce necazul, tristetea, boala pe Pamant... Nimeni nu-si poate uri vecinul fara sa sufere de stomac sau ficat! Nimeni nu poate fi gelos si nervos fara sa aiba tulburari digestive si cardiace!


Ura si gelozia provin din frica. Din frica izvorasc aproape toate relele omenirii: frica de sine, frica de ceea ce gandesc altii despre noi, frica de imaginea pe care ceilalti si-au facut-o despre noi etc. A depasi frica inseamna a ne umple fiinta mentala si spirituala de ceea ce alunga frica, adica iubirea manifestata in lume prin Acela care S-a daruit rascumpararii noastre. Iubirea, credinta, intelegerea acestor legi alunga frica. Mania este o otrava pentru tot organismul... Resentimentul produce in organism acele secretii care impiedica buna functionare a diverselor sisteme (circulator, digestiv, respirator etc.). Este necesar sa ne purificam corpul si sa oprim secretia de otravuri care deregleaza organismul, imbolnavindu-l. Fiecare atom este un univers. El actioneaza intr-un sistem de energie ordonat din corp, dar poate crea energii de ruptura prin toxinele pe care le produce. Acestea trebuie eliminate din corp prin diverse sisteme (respirator, circulator, digestiv etc.). Purificarea spirituala si fizica amana procesul de imbatranire. Mentinerea echilibrului intre asimilare si eliminare poate prelungi viata nebanuit de mult.



Rolul glandelor



Edgar Cayce remarca, in mod special, rolul capital al glandelor endocrine in protejarea sanatatii, aspect neglijat de medicina, care nu acorda importanta sistemului endocrin in aparitia bolilor. in lecturile sale, Edgar Cayce spunea: "Sistemul glandelor este sursa tuturor activitatilor omenesti, a tuturor dispozitiilor, a tuturor starilor sufletesti, a tuturor temperamentelor si a diversitatii firilor si raselor... Frica, mania, bucuria, toate aceste energii afective sunt legate de activitatea glandelor endocrine, producand acolo secretii (hormonale) care se vor raspandi in tot organismul... Ochiul, nasul, creierul insusi, traheea, bronhiile, plamanul, inima, ficatul, splina, pancreasul nu-si pot indeplini rolul decat cu ajutorul sistemului care le permite sa se reinnoiasca, adica ansamblul functiilor glandelor... Plecand de la aceste glande se creeaza boala sau vindecarea. Fiecare dintre glande corespunde nu numai unei functii precise, dar si unei vibratii colorate si sonore, unui element al Pamantului, unui semn astrologic sau influentei unei planete."


Cayce arata ca pituitara (hipofiza), cea mai inalta glanda a corpului, este legata de lumina si se dezvolta in tacere. Glanda pineala (epifiza) este punctul de plecare pentru construirea embrionului in pantecul mamei. Tiroida intra in actiune cand trebuie sa luam o decizie si sa actionam. Timusul corespunde inimii. Suprarenalele sunt centrul nostru emotional si actioneaza asupra plexului solar. Celulele lui Leydig (Lyden) sunt centrul echilibrului masculin-feminin si gonadele sunt motorul corpului fizic. Boala se declanseaza in corp prin otravurile secretate in centrii glandulari, prin atitudinile negative. Vindecarea se produce activand energiile prin centrii corpului (chakra) direct legati de glande, un mijloc fundamental pentru aceasta activare fiind meditatia, rugaciunea.



Tatal Nostru



Astfel, Cayce, in lecturile sale, a comunicat un lucru incredibil, corespondenta dintre versetele rugaciunii "Tatal Nostru" si principalele glande endocrine. Anumite cuvinte din rugaciune reprezinta mantre (cuvinte-cheie) care declanseaza deschiderea unei glande, si anume: Tatal Nostru, care esti in ceruri deschide glanda pituitara, Sfinteasca-se numele Tau deschide glanda pineala, Vie imparatia Ta si Precum in cer deschid glanda tiroida, Faca-se voia Ta,(...) si pe Pamant deschide glanda timus, Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi deschide gonadele (glandele sexuale masculine si feminine), si ne iarta noua greselile noastre, precum iertam si noi gresitilor nostri deschide suprarenalele, si nu ne duce pe noi in ispita deschide celulele lui Lyden (sau Leydig, care nu sunt chiar o glanda, ci un ansamblu de celule secretoare de hormoni, localizate sub ombilic si deasupra gonadelor), Ci ne izbaveste de cel rau deschide glanda timus, Caci a Ta este imparatia deschide glanda tiroida, si puterea deschide glanda pineala, si marirea deschide glanda pituitara, Amin.



Corpul uman are centrii energetici din partea superioara in legatura cu energiile cerului, iar cei din partea inferioara in legatura cu energiile pamantului. Partea superioara a corpului uman este legata de viata spirituala, iar cea inferioara este legata de viata fizica, respectiv cu placerile ei legate de materie (mancare, sex etc.). O functionare corecta a corpului este asigurata de deschiderea tuturor centrilor lui, atat a celor superiori, cat si a celor inferiori. Rugaciunea "Tatal Nostru" deschide pana la jumatatea ei, de sus in jos, centrii energetici, glandele organismului, iar de la jumatate pana la "Amin" verifica deschiderea lor de jos in sus. Spusa cu credinta, aceasta rugaciune face ca un fior interior, ca un curent, sa strabata corpul din cap pana in picioare. Este dovada ca nu exista blocaje in circuitele energetice ale corpului. Din punct de vedere religios, explicatia consta in producerea unui fior creat de Divinitate, care a ascultat ruga credinciosului.



Terapii



Iata ca vindecarea, de orice natura ar fi, consta in modificarea vibratiilor Eului interior, in a pune tesuturile vii ale corpului in rezonanta cu Energiile Creatoare, Divine. Asadar, rugaciunea transforma mentalul si fizicul celui care se roaga. Cayce s-a referit in lecturile sale si la alte metode de tratament folosite in medicina alternativa, pe care doar le amintesc, astazi fiind foarte mediatizate. Astfel, el a vorbit despre fitoterapie, dietoterapie, tratamentul cu argila, cu ajutorul apei, clismelor, importanta exercitiului fizic, a masajelor, a terapiei osteopate, a postului, cristaloterapiei, cromoterapiei, meloterapiei, aromaterapiei si chiar a terapiei prin voce.


Lecturile lui Cayce, referitoare la sanatate sunt de doua tipuri: unele care se refera la aspecte generale de sanatate si altele care se refera strict la persoane care i-au cerut ajutorul pentru a se insanatosi. in acest articol am facut referiri numai la primul tip de lecturi, care sunt de interes general.


FAIMA. Acest proces, in loc sa-i faca rau lui Edgar Cayce, i-a facut o imensa publicitate, crescandu-i popularitatea si faima. in perioada procesului, chiar fiind in inchisoare, nu l-a cuprins deloc disperarea, ci dimpotriva era plin de umor, care de fapt facea parte din filosofia sa. El spunea: "Pastrati intotdeauna o atitudine binevoitoare, joviala, plina de speranta. in fiecare zi, faceti macar trei persoane sa rada din toata inima, povestindu-le ceva nostim. Astfel, va veti ajuta pe voi si ii veti ajuta deopotriva pe ceilalti."



Romulus Popescu


primit prin e-mail


Tatal nostru care esti in Ceruri
actioneaza asupra glandei pituitare, cu rol de declansator al procesului

Sfinteasca-se numele Tau
actioneaza asupra glandei pineale

Vie Imparatia Ta
deschide tiroida si regleaza functia acesteia

Faca-se Voia Ta, precum in Cer
deschide tiroida

Asa si pe Pamint
actioneaza asupra timusului

Piinea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi deschide gonadele, glandele sexuale masculine si feminine

Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri
actioneaza asupra glandelor suprarenale

Si nu ne duce pe noi in ispita
actioneaza asupra celulelor Lyden

Si ne izbaveste de cel rau
actioneaza din noi asupra timusului

Ca a Ta este Imparatia
actioneaza din nou asupra tiroidei

Si puterea
actioneaza asupra glandei pineale

Si Marirea
redeschide pituitara

AMIN
formula de inchidere a acestor centri energetici si de reconectare la planul terestru.






Google


Articolele si materialele de pe acest site pot fi preluate si publicate pe alte site-uri dar numai cu specificarea sursei si adaugarea unui link catre www.esoterism.ro
 

  Acasa | Metafizica | Astrologie | Consultatii cu PLATA | Servicii | Plata | Diverse | Comunicari | Linkuri | Despre mine