esoterism.ro
site de esoterism, metafizica si astrologie

 
Metafizica
Astrologie
Articole diverse
Comunicari
Consultatii
Modalitati plata
Servicii online
Oracol Sabian
Linkuri
Despre mine
English version
Angels
Astrology
Dictionnary
Energetic Healing
Legends
Lost Civilizations
Magic
Metaphysics
Mysteries
Natural Therapies
Recommendations
Religion
Sabian Oracle
Science
Secret Societies
Spiritual Beings
Spiritual Paths
Traditions
UFO and Aliens


Orfeu

Orfeu



Orfeu, despre se spune ca a trait in Tracia, este considerat un personaj mitologic, semizeu si fondator al unei gnoze, poet si muzician care fermeca natura. Intemeietor de initieri si de mistere, poate chiar si al misterelor eleusine, vindecator si cantaret, fidel lui Apolo, dar slujind si lui Dionis, Orfeu a coborat in infern pentru a o readuce in lume pe sotia sa, Euridice. A incalcat, insa, interdictia de a se uita inapoi, zadarnicind intreaga incercare si pierzandu-si pentru totdeauna iubita. Dupa revenirea din infern, Orfeu moare sfasiat de fiare sau de femeile trace, a caror iubire o dispretuise, iar moartea sa constituie pretul platit pentru triumful sau asupra naturii dezlantuite.


Initierea orfica recomanda asceza si promitea nemurirea sufletului, iar doctrina orficilor a propagat un mit despre nasterea lumii din oul cosmic: samantza universului este Phanes, un androgin, care ishi este suficient siesi si care a creat prima generatie de oameni.


Orficii erau asceti, se imbracau in alb si practicau o serie de purificari. Coborarea in infern are functie initiatica, transmitand un mesaj capital despre moarte si inviere; in literatura antica, tema aceasta apare in contextul dorintei de depasire a limitei umane. Pentru Ghilgames, eroul care vrea sa fie nemuritor, comunicarea cu Enkidu, prietenul sau mort, reprezinta un mod de cunoastere a lumii de dincolo. El afla ca fericite nu sunt decat sufletele celor care traiesc in memoria colectiva, prin faptele lor. Ulise coboara in infern pentru ca vrea sa-si cunoasca viitorul de la orbul Tiresias, iar mai tarziu, Aeneas isi hotaraste devenirea intorcandu-se la origini - el merge in infern sa-si intalneasca tatal si prin el sa-si cunoasca destinul.



Orfeu obtine dreptul de a o readuce din moarte pe Euridice, sotia sa. Coborarea lui in lumea mortii este o ispita, o chemare si o proba, asa cum chiar cantecul sau este pentru cei imblanziti. Orfeu se confrunta cu propria-i arma si se lasa ispitit - nu numai ca incalca o interdictie si refuza un ritual, dar traieste voluptatea seductiei si isi intoarce privirea spre Euridice, sotia sa. Orfeu este un invatator, dar care nu transmite cuvantul, ci sentimentul; el pledeaza pentru iubire si coboara in moarte in numele ei, pentru o singura fiinta si anume pentru fiinta iubita. El este un mantuitor care propune eliberarea omului prin iubire. Muzica, si arta in general, reprezinta o cale de comunicare eliberatoare si de eros spiritual, in care se regasesc toate treptele devenirii, de la simpatie, la dor si deznadejde, coborare si inaltare, suferinta si moarte.



Cu aproape 4.000 de ani inainte de Hristos, rasele Europei Centrale suferisera amestecuri din cele mai neasteptate, primind amprenta multor civilizatii anterioare. Brazdate de prorele rosi ale corabiilor feniciene sau de siluetele negre ale vaselor piratilor lidieni, marile lumii pareau a fi singurul martor al nesfarsitelor bogatii ale Asiei sau Africii, spulberate in cele patru zari de lacomia unor semintii ce au uitat cu desavarsire sa creada in frumusetea vietii. In indepartata Tracie, dincolo de intunericul tenebros al padurilor, intre crestele singuratice ale muntilor si salbatacia dosnicelor vai, staruia o surda infruntare.



Atribuind "Divinitatii Supreme" principiul feminin, preotesele lunii, care o venerau pe intunecata Hecate - tindeau spre suprematia influentei celor mai multe comunitati tracice. Ceva mai spre nord, de-o parte si de alta a versantilor carpatici, Hecate era inlocuita cu Kharey - fecioara suprema - de cele mai multe ori la fel de intunecata, de unde au supranumit-o Avraxas (care ar insemna manioasa). Pe gema din agat, descoperita la Romula, Avraxas este infatisata avand cap de pasare, trup omenesc si picioare de serpi. In mana dreapta tine un bici iar in stanga scutul. Slujitoarele templelor din vaile intunecate, erau cele care, printr-un ritualul anume pus la punct, confereau preoteselor cadrul necesar dominarii multimilor. Deseori dezbracate, practicand o suita de dansuri lascive, urmate ritmat de cresterea tempoului pana fulgerele pumnalelor din maini si sumedenia de serpi pe care-i fluturau dadeau atmosferei densitatea unui adevarat delir in stare a urca tumultul sangelui spre paroxism.



Infruntand vechiul "Cult al Luminii", inca sustinut si practicat de comunitatile din munti, ele au uzurpat "Cultul lui Bachus", propriu pana antunci celor din vaile cu pricina, dandu-i un sens sangeros, de temut, iar ele si-au luat numele de Bacante. Pe acest fond al infruntarii dintre "Preotii Soarelui" (din munti) si "Preotesele Lunii" (sustinute de bacante) a aparut in Tracia un tanar, inzestrat cu o forta neobisnuita de a fascina. Parul blond, cazandu-i in plete lungi, propriu oamenilor de la munte, dublau un chip deosebit de atractiv, daruit cu doi ochi adanci adapostind deopotriva puteri magice si o duiosie aparte. Nu putine au fost bacantele care, la inceput, fascinate de aparitia subtire, topita in albul camasii de in, i-au dat tarcoale simtindu-se irezistibil atrase.



Coborand cu regularitate din munti, tanarul Orfeu obisnuia sa se arate in largile poiene ce strajuiau albia raului Naparis (vechea denumire a Ialomitei) poposind adeseori in tinuturile comunitatii Napeilor (supranumiti cei sarmani, sau goi). Se presupune ca Orfeu s-ar fi nascut in cetatea D-Ion (a lui Ion) si a fost daruit cu trasaturi nobile si insusiri care l-au impus de la inceput, avand nu numai puterea magica a celor alesi, ci si dovedind din ce in ce mai concret o uluitoare stapanire a versificatiei, o vraja nemaintalnita prin fascinatia cantecului. Cei ce mai aveau inca intreg respectul pentru Preotii ce oficiau in Sanctuarele din munti, stiau ca Orfeu a putut imbraca camasa de in numai dupa ce se va fi initiat in "Taina Cultului Luminii".



Din ce in ce mai temut, tocmai prin puterea intelepciunii, tanarul n-a putut evita sentimentul de invidie care se instala in sufletul multor preotese. La inceput mai ferit, apoi din ce in ce mai la vedere, tanarul cobora, acolo unde era chemat, alinand, lecuind, sau incurajand, sfatuind cu chibzuinta si intotdeauna evitand solutiile sangeroase propuse de preotese, sau sacrificiile umane intristatoare si gratuite. Mainades - dansatoarele sacre ale marilor preotese au inceput sa-si piarda din influenta. Daca in timpul unui ritual sangeros aparea Orfeu, multimea il aclama cerandu-i sa le cante el, sau pur si simplu paraseau ritualul femeilor bacante. In scurt timp el devine pentru toti Gallien, adica - magul sau preotul. Amenintate, practicile sangeroase si activitatea bacantelor au inceput a fi ocolite si oamenii dornici de ritual au inceput sa-i pregateasca serbari anume, in care multimile invatau cu incetul sa creada in adevar si-n frumusetea vietii.


Pentru novicii care doreau sa i se alature lui Orfeu, pregatirea incepea vara, in preajma si sub supravegherea preotilor din munte prin post si rugaciune timp de trei luni. In aceasta perioada, invatacelul era obligat sa cunoasca treptat puterea celor 3 medii sacre: aerul, apa, soarele. Purificarea generala, care includea curatirea trupului prin contactul efectiv si specific cu fiecare dintre cele trei medii era obligatorie in fiecare zi, activitate dublata de un regim alimentar exclusiv vegetarian si triplata de adancirea in binefacerea starii de rugaciune. In acest fel, in pragul serii, novicele era pregatit sa treaca la starea obligatorie de constientizare prin care se asigura ca a izbutit sa inlature din mintea sa orice gand rau.



Fiul regelui trac, originar din regiunea muntilor Rodopi, Orfeu a fost, asemenea lui Tamiras si Heracles, instruit de fratele s au Linos in arta cantului, dobandind in ea o inegalabila maiestrie. Muzica lui fermeca orice fiinta, chiar si stancile erau clintite din loc de cantul lui. Nu e de mirare ca Orfeu a fost de mare ajutor argonautilor, la a caror expeditie a participat, domolind marea furtunoasa datorita puterii de a stapani prin arta lui elementele naturii. Conform istoriografului Diodor nu cantul, ci ruga fierbinte a fost cea care-i aduse izbavirea. in versiunile mai vechi, Orfeu e recrutat de argonauti pentru a acoperi ademenirile sirenelor cu propriul sau cant.


Dupa despartirea de ortacii lui Iason, Orfeu s-a indragostit de nimfa Euridice, dar fericirea lui al aturi de aceasta a fost de scurta durata. Exista doua versiuni ale mortii ei, ambele bazandu-se pe povestea muscaturii unui sarpe veninos. Dupa Vergiliu, nimfa era ravnita de Aristaeus, care, urmarind-o o data, o facu sa calce in goana ei pe un sarpe. Ovidiu povesteste ca nenorocirea ar fi avut loc pe cand Euridice culegea flori cu suratele ei, naiadele. Orfeu o planse indelung si, nesuportand pana la urma despartirea, cobori in infern sa o caute. El reusi, cantand, sa inmarmureasca intregul Tartar si sa-l induplece chiar pe zeul Hades sa-i dea iubita inapoi. Consimtamantul de a o insoti pe Euridice pe calea spre lumea pamantenilor, alaturi de calauzitorul sufletelor, Hermes, i-a fost dat cu conditia de a nu se uita nici o clipa la ea. Orfeu nu reusi, framantat de temeri cum era, sa respecte aceasta conditie; cand mai avea doar un pas de facut pentru a iesi la lumina zilei, el isi intoarse capul si isi pierdu astfel iubita pentru a doua oara.



in pofida rugamintilor eroului, care a ramas indelung timp (la Vergiliu sapte luni, la Ovidiu sapte zile) in preajma raului Styx, induiosand cu lira lui toate animalele salbatice, Hades nu a mai eliberat-o pe Euridice.


Singur si indurerat pentru tot restul vietii, Orfeu si-a gasit pana la urma pe meleagurile natale sfarsitul, fiind sfasiat in bucati de menade, preotesele trace ale lui Dionysos. Acestea erau manioase pe el pentru ca nu a participat la cultul lor orgiastic. Dupa Ovidiu, capul si lira sa au fost aruncate in raul Hebrus si purtate pe marea Egee pana pe tarmul insulei Lesbos. Acolo, capul fu cat pe ce sa fie inghitit de un dragon, impietrit pana la urma de catre Apollo. Deoarece capul nu incetase sa cante, i se inalta acolo un oracol. Insula deveni in acest fel leaganul poeziei lirice. Lira insa fu ridicata de zeii olimpieni in cer, unde formeaza constelatia cu acelasi nume.




Google


Articolele si materialele de pe acest site pot fi preluate si publicate pe alte site-uri dar numai cu specificarea sursei si adaugarea unui link catre www.esoterism.ro
 

  Acasa | Metafizica | Astrologie | Consultatii cu PLATA | Servicii | Plata | Diverse | Comunicari | Linkuri | Despre mine