esoterism.ro
site de esoterism, metafizica si astrologie

 
Metafizica
Astrologie
Articole diverse
Comunicari
Consultatii
Modalitati plata
Servicii online
Oracol Sabian
Linkuri
Despre mine
English version
Angels
Astrology
Dictionnary
Energetic Healing
Legends
Lost Civilizations
Magic
Metaphysics
Mysteries
Natural Therapies
Recommendations
Religion
Sabian Oracle
Science
Secret Societies
Spiritual Beings
Spiritual Paths
Traditions
UFO and Aliens


Raport OZN uimitor

Raport OZN uimitor





Una dintre ideile preconcepute cu privire la fenomenul OZN ar fi ca acesta constituie o problema luata in serios numai de catre organizatii particulare si numai in Statele Unite.


Eroare! "Raportul COMETA", despre care va fi vorba in continuare este un document european extrem de serios. El a reverberat intens peste ocean si a produs o impresie profunda in mediile ufologice de pe intreaga planeta. Dupa cum vom vedea, acest document francez marcheaza o premiera absoluta si merita intreaga atentie.



COMETA - un comitet select si, totodata, bizar



Titlul editiei speciale a revistei VSD, "OZN-urile si Apararea. La ce ne putem astepta?", reia ad-literam titlul raportului intocmit de grupul COMETA. Care grup inseamna COMité d'ETudes Approfondies sau, in traducere, Comitetul de Studii Aprofundate. Dar ce inseamna, de fapt, acest grup?


Ei bine, numai nume sonore. De pilda, avem un general de aviatie, care a si prefatat raportul. Semnatarul preambulului, André Lebeau, este si el un ex-presedinte al CNES (Centre National des Etudes Spatiales - Centrul National de Studii Spatiale), adica echivalentul francez al NASA.


Urmeaza apoi o lunga serie de fosti sau actuali membri ai foarte seriosului "Institut des Hautes Etudes de la Défense Nationale" (Institutul de Inalte Studii pentru Apararea Nationala - IHEDN). Acestora li se mai adauga experti civili sau militari, in special in materie de aviatie si fizica, fiecare cite o somitate in domeniile in care activeaza.


Pe scurt, avem numai militari de rang inalt si cercetatori stiintifici de prima mina. Cu siguranta, este dificil sa reunesti un asemenea colectiv. Dar si mai dificil de crezut este ca toti acesti oameni s-au reunit din proprie initiativa, in cadul unei asociatii. Caci, din punct de vedere juridic, COMETA nu este altceva decit o asociatie.


COMETA este fondata pe exact aceleasi baze juridice (o lege a liberei asocieri datind din 1901) pe care se poate fonda, de pilda, o asociatie a crescatorilor de broaste testoase. Sa ne intelegem, nu este o comisie creata la intiativa unei institutii apartinind statului francez. Ori, a crede ca o asemenea asociatie poate sa se nasca de la sine si, culmea, sa produca un asemenea raport este o copilarie.


Nici un ofiter, mai ales cu functie, nu se va inscrie din proprie initiativa intr-o asociatie ce studiaza impactul cu o civilizatie extraterestra. Nici un cercetator, mai ales implicat in programe de inarmare, nu isi va risca reputatia de buna voie declarind pe fata ca ONZ-urile nu numai ca exista, dar reprezinta o chestiune grava, ce trebuie studiata cu atentie, pentru a fi luata in calcul la elaborarea strategiilor de aparare. Prin urmare, COMETA este o asociatie privata, dar intemeiata "la ordin", iar raportul pe care l-a ouat este "oficial" prin pozitiile semnatarilor sai, insa "oficios" prin forma juridica in baza careia s-au asociat acestia.


Reiese de aici ca cine a stat in spatele acestei miscari a decis ca nu este cazul sa implice direct nici o institutie a statului (Ministerul Apararii, Directia de Supraveghere a Teritoriului, CNES, IHEDN, etc.), ci numai persoane. Faptul ca acestea ocupa functii cheie in institutii importante este de natura doar sa ofere asigurari ca raportul este autentic si nicidecum o facatura.


Jacques Chirac, presedintele Frantei, a citit Raportul COMETA printre primii.



Un document cu greutate



Ceea ce particularizeaza "Raportul COMETA" fata alte documente de acelasi gen aparute peste ocean este faptul ca, desi numara printre autori inalte autoritati militare si stiintifice ale Frantei, NU urmareste contestarea fenomenului OZN si, mai ales, NU tinteste scoatearea sa definitiva in afara atentiei opiniei publice. Mai mult, prin argumentele oferite, cititorul este adus in pozitia de a trage singur concluzia ca justificarea cea mai rezonabila pentru OZN-uri ramine ipoteza extraterestra, o ipoteza care se cuvine a fi luata in serios si studiata pina la ultimele consecinte posibile.


Numai atit si este suficient pentru a intelege ca eticheta de "Senzational" aplicata acestui raport nu ar fi utilizata in mod gratuit. Primul element de senzatie il reprezinta faptul ca a fost conceput de un colectiv de autori pozitii foarte inalte in ierarhia militara si stiintifica din Franta. Apoi, destinatia sa era era cit se poate de selecta: "Raportul COMETA" a ajuns pe biroul presedintelui Frantei, Jacques Chirac, precum si pe cel al primului ministru, Lionel Jospin. Faptul ca documentul a "transpirat" in presa reprezinta un alt aspect, care se cere analizat separat.


Oricum, semnalul oferit este cit se poate de clar: OZN-urile nu sint nici pe departe o chestiune ce priveste doar o mina de exaltati, ci are o deosebita importanta strategica si politica.



Atentie



Dar sa vedem cum a inceput povestea. Buba s-a spart in presa la data de 16 iulie 1999, cind popularul saptaminal francez "VSD" a iesit pe piata cu o editie speciala intitulata "OZN-urile si Apararea. La ce ne putem astepta?".


De precizat ca echipa care realizeaza editiile speciale la "VSD" nu este la prima abatere de acest gen. In urma cu aproape exact un an a publicat un alt hors-série ce a purtat titlul "OZN - Dovezile stiintifice", un succes de necontestat. De data aceasta, insa, au dat marea lovitura.


Aduceau la lumina zilei un document extrem de sensibil, care, in mod, normal, trebuia sa circule doar in spatele usilor inchise ale inaltelor cabinete ale Frantei.


Ramine o enigma canalul prin care ziaristii au ajuns sa puna mina pe document, insa putem fi siguri ca, acolo sus, cineva a dorit ca acesta sa ajunga in presa. Nu de alta, dar, pur si simplu, e genul de document care nu devine public decit daca vrea cine trebuie. Si a vrut!


La prima vedere, scopul pentru care raportul COMETA a transpirat in presa este cit se poate de clar: obisnuirea preventiva a opiniei publice cu ideea ca exista cel putin o civilizatie extraterestra care se uita la noi din OZN-uri, in asa fel incit - mai devreme sau mai tirziu - un contact oficial sa nu socheze prea tare. Cititorii fideli isi amintesc ca este o ipoteza la care am subscris inca din 1998, cind FBI-ul a scos pe Internet o parte din arhivele referitoare la investigatiile OZN. Prin urmare, un mesaj de genul "Atentie, opinie publica, fii pregatita!", este cit se poate de credibil.



I - OZN-urile exista



Luat la bani marunti, raportul este, inainte de toate, o sinteza atit de lucida si de bine construita a fenomenului OZN, incit ar putea sa umple de invidie pe multi dintre cei care au scris carti de ufologie. Excelent structurat, documentul lasa tot timpul impresia ca a fost elaborat cu o rigoare militareasca, alaturi de care e imposibil sa nu observi o rigoare stiintifica de necontestat.


Punctul de pornire al raportului este faptul ca, de-a lungul timpului, s-au adunat numeroase observatii OZN foarte bine documentate, ceea ce obliga pe toti cei responsabili sa ia in considerare toate ipotezele referitoare la originea OZN-urilor si, in mod deosebit, ipoteza extraterestra. Drept argument sint prezentate citeva cazuri OZN remarcabile, din categoria celor pe care ufologii le numesc "cazuri-beton", adica imposibil de explicat prin iluzii optice, halucinatii sau cine mai stie ce.


In aceasta ordine de idei sint amintite situatii cheie, in care piloti militari au semnalat obiecte zburatoare neidentificate, care au aparut si pe radar. Nu sint ocolite nici observatiile de la sol, realizate tot martori credibili, militari sau jandarmi. Laudabil este faptul ca sint oferite si doua contra-exemple, de false cazuri OZN, explicabile prin fenomene naturale.


Desigur, este o selectie limitata, ea putind fi imbogatita cu numeroase alte cazuri, atit din Franta cit si din afara ei. Oricum, este o selectie suficienta pentru a convinge un cititor chiar neinformat in materie, insa cu spiritul deschis, ca OZN-urile reprezinta o realitate. Acesta este mesajul primei parti a raportului, din finalul careia citam: "Fenomenul OZN priveste Apararea Nationala in sens larg si impune un numar de masuri pe care le vom examina in ultima parte a raportului".



II - Cum stam cu cunoasterea fenomenului


In partea a doua a raportului se face un bilant al cunostintelor actuale in materie de OZN-uri. Astfel, avem o trecere in revista, a celor mai judiciose mijloace de investigare a fenomenului, precum si o evaluare a nivelului la care se situeaza Franta in acest domeniu, comparativ cu alte state. Sint analizate aici datele statistice acumulate de-a lungul deceniilor, precum si eficienta cu care au mers investigatiile organizatiilor private de cercetare a OZN-urilor.


O nota aparte o face capitolul dedicat evaluarii activitatii organismului oficial care se ocupa cu investigarea fenomenului OZN in Franta. Da, exista si asa ceva, este vorba despre fostul GEPAN (Groupe d'Etudes des Phénoménes Aériens Non identifiés - Grupul de Studiu al Fenomenelor Aeriene Neidentificate), devenit ulterior SEPRA (Societé d'Etude des Phénoménes de Rentrées Atmosphériques - Societatea de Studiu al Fenomenelor de Reintoarcere in Atmosfera).


Autorii raportului dau dovada de multa politete atunci cind spun ca aceasta institutie de stat va trebui sa capete un rol mai important decit cel avut in prezent. In fond, ideea subinteleasa este ca va trebui sa isi schimbe obiectivele.


Caci, sa precizam, pina acum GEPAN/SEPRA nu a facut decit sa respecte vechea politica oficiala in materie de OZN-uri, adica sa investigheze cazurile semnalate si sa concluzioneze ca martorii au vazut planeta Venus, ca radarele au suprins stoluri de pasari migratoare, ca toate fotografiile sint trucate, etc. De fapt, functia acestei structuri era aceea de a dezinforma opinia publica cu argumente cit mai stiintifice, de a dovedi cu orice chip ca ONZ-urile nu exista.


Semnificativa este insasi schimbarea denumirii acestei institutii: din Grup de Studiu al Fenomenelor Aeriene Neidentificate s-a transformat in Societate de Studiu al Fenomenelor de Reintoarcere in Atmosfera. Cu alte cuvinte, rigorile propagandei au cerut ca fenomenele aeriene neidentificate sa nu mai existe, permitindu-se doar existenta unor fenomene, de altfel foarte cuminti, de reintoarcere in atmosfera: meteoriti ce cad la sol, baloane meteorologice stratosferice care se reintorc, etc.


Cit despre capitolul consacrat ipotezelor menite sa explice fenomenul OZN, acesta este exploziv pur si simplu. Extragem din el un singur dar extrem de semnificativ citat:"(…) o analiza a consecintelor strategice, politice si religioase pe care le-ar antrena o eventuala confirmare a ipotezei extraterestre, ipoteza careia se cuvine sa i se inlature de pe acum conotatia bizara pe care o are".



III - Si daca extraterestri vor veni?



Cea de-a treia parte este, fara indoiala, cea mai dura.


Sint prezentate nici mai mult nici mai putin decit implicatiile avute de OZN-uri asupra Apararii Nationale. Sa fim intelesi, depasind dimensiunea pur strategica, se merge pina la ultimele consecinte posibile, inclusiv in plan religios si politic.


Incercind sa descoperim esenta acestei parti a raportului, constatam ca avem raspunsul militarilor la intrebarea "Ce ne facem daca miine vin extraterestri?". Caci, reamintim, munca de militar pe timp de pace impune, intre altele, elaborarea unor strategii pentru scenarii de criza, in asa fel incit armata sa fie pregatita pentru orice, sa fie mereu apta sa dea un raspuns rapid si eficient, pe masura situatiei.


Daca in timpul razboiului rece strategii Frantei aveau de raspuns la intrebarea "Ce ne facem daca rusii invadeaza Berlinul de Vest sau daca trimit o bomba nucleara in America?", acum intrebarea este cea referitoare la extraterestri. O intrebare gratuita? Se pare ca nu, din moment ce autorii raportului recomanda, alaturi de o intarire a SEPRA, crearea unei celule la cel mai inalt nivel al guvernului, cu sarcini specifice.


In lumina acestui document, este imperativ ca o asemenea celula sa se ocupe cu elaborarea unor ipoteze de lucru, cu dezvoltarea strategiilor schitate si - lucru foarte important! - cu pregatirea unor acorduri de cooperare cu alte state. Dar cea mai delicata dintre sarcinile prevazute este aceea de a pregati terenul pentru ca Uniunea Europeana sa initieze actiuni diplomatice spre Statele Unite, cu scopul de a pune la punct aliante politice si strategice in materie de OZN-uri.



Ce este de facut?



Ar fi totusi deplasat sa intram in panica si sa ne amenajam de pe acum pivintele de teama unui atac extraterestru. La intrebarea "La ce ne putem astepta", raportul COMETA schiteaza niste raspunsuri in partea de "Concluzii si recomandari" pentru citeva situatii posibile, dintre care putem aminti o actiune extraterestra pentru stabilirea unui contact oficial cu Terra sau descoperirea unei baze extraterestre pe teritoriul european.


O invazie, fie sub forma unui atac masiv fie sub cea a unui atac localizat, este considerata putin probabila. Exceptind cazul unei singure"actiuni de intimidare" exercitate de un OZN asupra unui aparat Mirage IV in 1977, nu a fost dovedita nici o initiativa fatis ostila. Pe de alta parte, se acorda o mare atentie posibilitatii ca populatia sa fie supusa unei actiuni deliberate de dezinformare in cazul unui contact oficial si se pune problema identificarii din timp a grupurilor care ar avea de cistigat de pe urma unei asemenea manipulari; a se vedea aici anumite grupari religioase...



Pentru a puncta inca o data esentialul, se subliniaza ca realitatea fizica a OZN-urilor, aflate sub controlul unor fiinte inteligente, este "ca si sigura". In acest context, sint explorate - cam rapid, am putea spune- motivivelor pe care le-ar avea vizitatorii extraterestri sa se invirta in jurul planetei noastre.


In fine, raportul se incheie cu sublinierea recomadarilor finale:


1. Informarea tuturor persoanelor ce ocupa un post de decizie si au responsabilitati importante;

2. Intarirea mijloacelor de investigare si studiu a SEPRA;

3. Realizarea unor mijloace de detectie a OZN-urilor prin intermediul agentiilor de supraveghere a spatiului cosmic;

4. Crearea unei celule strategice la cel mai inalt nivel al statului francez;

5. Demararea unor actiuni diplomatice pe linga Statele Unite in vederea punerii bazelor unei cooperari in aceasta "chestiune capitala"'

6. Studierea masurilor ce trebuie luate in caz de urgenta.



Lectura printre rinduri



Spuneam ca Raportul COMETA a fost facut scapat presei in ideea de a obisnui opinia publica cu eventualitatea unui contact cu o civilizatie extraterestra. Just, dar scopul principal pentru care a ajuns sa faca obiectul unei editii speciale este cu totul altul. Daca el transpare doar unui citior avizat inca din corpul documentului, cele sapte anexe au rolul de ajuta pe oricine sa citeasca printre rinduri si sa descopere cui ii este adresat raportul in realitate. Tineti-va bine, o sa va placa povestea: americanilor! Da, ati citit bine, americanilor. Mesajul transmis acestora este cit se poate de simplu si poate fi sintetizat prin conceptul "sitm ca stiti ca ...".


Concret, lucurile se reduc la o problema de tehnologie militara, capitol la care americanii se afla cu mult inaintea europenilor. Evident, Statele Unite nu par a fi deloc dispuse sa imparta prea multe dintre secretele ce le-au permis sa ajunga la aceasta suprematie.


Marele lor secret, spun gurile rele, ar fi o nava extraterestra recuperata in 1947, ce s-ar fi prabusit in apropiere de orasul Roswell. Ori una dintre anexe exact de cazul Roswell se ocupa si il da drept exemplu de musamalizare, in conditiile in care imediat dupa valul de observatii din 1947 atitudinea SUA fata de problematica OZN este perceputa ca "una dintre cele mai ciudate". Studiata vreme de decenii, epava extraterestra ar fi permis SUA sa dezvolte tehnologii si sisteme de armament incredibile.


In fond, este chiar ceea ce pretinde ca s-a intimplat colonelul Corso, de la Pentagon. Conform marturiilor sale, el a fost veriga de legatura intre Armata si laboratoarele de cercetare, carora le distribuia fie documentatie, fie chiar subansamble din epava. Volumul autobiografic pe care a apucat sa il scrie inainte de a muri, "Dupa Roswell". Dar la acest volum se refera si Raportul COMETA, admitind ca mare parte din cele povestite de Corso ar cam trebui sa fie adevarate.


In consecinta, punind lucrurile cap la cap, nu pare deloc exagerata banuiala ca, prin serviciile lor secrete, francezii au ajuns sa afle lucruri interesante din alte surse decit din bogata literatura ufologica. Ca sa spuna lucrurilor pe nume, vorbind despre civilizatii extraterestre, autorii documentului nu exclud varianta in care s-au stabilit deja contacte privilegiate secrete "ce ar putea fi atribuite Statelor Unite". Foarte probabil, tratativele menite sa ii convinga pe americani sa nu tina totul numai pentru ei au esuat, conditii in care francezii au evaluat ca a venit vremea sa le forteze putin mina.


Cum? Simplu, prin Raportul COMETA, raport conceput special pentru a ajunge in presa. Daca nu a avut rezultatul scontat, e de presupus ca vara aceasta vom mai avea de citit o editie speciala foarte interesanta.




Google


Articolele si materialele de pe acest site pot fi preluate si publicate pe alte site-uri dar numai cu specificarea sursei si adaugarea unui link catre www.esoterism.ro
 

  Acasa | Metafizica | Astrologie | Consultatii cu PLATA | Servicii | Plata | Diverse | Comunicari | Linkuri | Despre mine